vineri, 5 noiembrie 2010

Stifado

Ingrediente
1,5 kg carne de vita macra (pulpa), 3 catei de usturoi, 1/4 cana ulei de masline extravergin (cu cat mai de calitate este uleiul cu atat iese mai buna mancarea), sare si piper dupa gust, 3 foi de dafin, o nucsoara macinata (puteti folosi si gata rasa de la pachet dar este mai buna cea rasa proaspat. Puteti gasi nucsoara in magazinele arabesti sau daca sunteti din Bucuresti in Piata Matache hala acoperita este o taraba care vinde tot felul de mirodenii), cateva cuisoare, o lingurita pudra de chimen (se gaseste in magazinele arabesti), 2 linguri pasta de tomate, 2 linguri otet balsamic rosu , o cutie rosii bucatele, un pahar vin rosu, 1 kg cepe mijlocii (cepe de apa alungite, care nu sunt iuti, in lipsa se pot folosi si cepisoarele din conserva ), o legatura patrunjel tocat.



Mod de preparare
Se spala carnea, se zvanta cu prosoape de hartie si se taie in cubulete mic (puteti lua pachete gulas care sunt gata taiate). Se curata usturoiul si se toaca marunt.  Se pune uleiul  sa se incinga intr-o oala. Se pun pe rand bucatile de carne sa se rumeneasca ca sa se inchida porii si sa ramana sucul in carne, invartind cu o lingura, ca sa se rumeneasca pe toate partile. Se sareaza, se pipereaza dupa care se scoate carnea pe o farfurie . Usturoiul tocat, frunzele de dafin, nucsoara, cuisoarele si chimenul se pun in grasimea ramasa si se incing. Se pune inapoi carnea prajita, pasta de rosii  si se amesteca bine.  Se adauga otetul si se lasa sa dea cateva clocote, vreme de 3 minute. Se adauga un pahar de apa amestecata cu rosiile pasate (lichidul trebuie sa acopere putin carnea). Se pune vinul, se gusta de sare, se pune la fiert cu capac, pe flacara mica, vreme de 1,1/2 ora depinde si de cat de tanar era animalul (daca scade prea mult completati cu apa din cand in cand). Se oparesc cepele cu apa clocotita si se lasa sa se infuzeze un minut. Se arunca apa si se clatesc cu alta apa, rece. Se scot cepele din coji prin presare. Cepele intregi se pun in mancare si se mai lasa sa fiarba 1 ora, pe foc mic. La final, se adauga patrunjelul tocat. Dupa gust, se poate presara pe mancare branza de oaie uscata, rasa.


Kali Orexi! (Pofta Buna!)