Ζυμαρικά με Σολομό στον Φούρνο- Zymariká me Solomó ston Foúrno- Paste cu somon la cuptor

Paste cu somon la cuptor

De ce să încerci reţeta asta?

• Rețetă ușoară cu Feta și roșii cherry -20 Minute -doar 5 ingrediente
• Acest fel de mâncare combină tot ceea ce căutăm într-o masă:
• Bogat în proteine (datorită somonului)
• Acizii grași Omega-3 pentru sănătatea creierului

  

Secretele succesului acestei rețete.

•  Ceea ce face această rețetă specială este simplitatea ei. Somonul, bogat în acizi grași omega-3 și proteine de înaltă calitate, este perfect combinat cu felie sărată și roșii dulci de cherry. Pastele absorb toate aromele, creând un fel de mâncare care este de fapt mai mare decât suma părților sale.

Valoare nutrițională

•  Cu doar 657 de calorii pe porție, acest fel de mâncare oferă:

•   51 gr. proteine pentru creșterea și recuperarea musculară
•   37 gr. de carbohidrați pentru energie
•  29 gr. grăsimi sănătoase pentru sațietate

 

Sfaturi pentru rezultatul perfect

• Pentru a obține cel mai bun rezultat posibil:
•    Alege somonul proaspăt de înaltă calitate
•    Folosește roșiile de cherry mature pentru mai multă dulceață
•     Nu gătiți prea mult somonul – 15-18 minute este suficient
•     Încearcă diferite tipuri de paste pentru varietate

 

Variante ale rețetei

 

• Puteți adapta cu ușurință rețeta la preferințele dvs.:

• Înlocuiți feta cu brânză de capră sau mozzarella
• Adăugați spanac sau rucola pentru nutrienți suplimentari
• Încercați pastele cu ingrediente vegetale pentru mai multe proteine

Această rețetă este ideală pentru:

• Cei care doresc să crească aportul de proteine
• Sportivii care au nevoie de mese rapide și hrănitoare
• Angajații cu timp limitat pentru a găti
• Începătorii din bucătărie care doresc rezultate garantate

 

Ingrediente: 300 gr. file de somon, 200 gr. de roșii cherry, 120 gr. brânză feta, 240 gr. de paste penne, 3 linguri de ulei de măsline, sare marină neiodată, piper.

Paste cu somon la cuptor

 

Mod de preparare:  Într-o tigaie mică sau un vas rezistent la cuptor, puneți somonul în centru, roșiile cherry din jurul acestuia și felia feta ruptă în bucăți.  Se toarnă uleiul de măsline, sarea, piperul și, opțional, niște oregano sau busuioc. Coaceți într-un cuptor preîncălzit la 180°C timp de 15-18 minute, până când somonul este gătit și feta se topește ușor. Zdrobiți cu o furculiță și amestecați ușor.  Adăugați pastele fierte în tigaie, amestecați bine pentru a lega toate ingredientele.  Serviți direct - dacă doriți, stropiți cu puțină lămâie și puneți eventual și o felie suplimentară deasupra.

Cu această rețetă, demonstrăm că mâncarea sănătoasă și gustoasă nu trebuie să fie complicată. Unele ingrediente de calitate, o tigaie si 20 de minute sunt tot ce ai nevoie pentru o masa care te va excita! 

Spor la treabă și poftă bună!

Φάβα Σαντορίνης-Fava din Santorini

Fava din Santorini

Fava Santorini se referă la o specialitate culinară din insula grecească Santorini, obținută din mazăre galbenă cu boabe despicate (Lathyrus clymenum), cultivate în solul vulcanic unic al insulei. Fava din Santorini (Φάβα Σαντορίνης) este un preparat emblematic al insulei Santorini, cunoscut pentru simplitatea și finețea sa. Este o cremă de leguminoase, dar diferă de hummus sau de fava făcută în alte părți ale Greciei. Este renumită pentru textura sa fină și catifelată, gustul dulceag, conținutul bogat în proteine și carbohidrați și gătirea rapidă. Se servește adesea ca un dip (sos), similar cu umorul, sau ca parte a unor alte mâncăruri tradiționale.

Salată cu Fava din Santorini

            Poveste și context

Pe insula Santorini, fava este preparată dintr-un soi unic de mazăre galbenă (Lathyrus clymenum), cultivată acolo de peste 3.500 de ani. Acest soi este protejat cu Denumire de Origine Protejată (DOP). Volcanicul sol bazaltic al insulei îi dă o dulceață aparte și o textură extrem de fină. Locuitorii mai în vârstă spun: 

• „Fava este aurul galben al Santorini-ului”, iar gospodinele au moștenit rețeta de la bunici, făcând-o cu răbdare și cu „ochiul”, nu cu cântarul.

Istoric, era mâncarea săracilor, dar astăzi este servită în restaurante gourmet, uneori cu ceapă caramelizată, capere și chiar fructe de mare.

Ingrediente tradiționale (4 porții): 250 gr. fava Santorinis (mazăre galbenă decorticată), 1 ceapă mică (sau 1 ceapă verde, după tradiția insulei), 1 cățel usturoi  în unele familii nu se folosește), 1 frunză de dafin, sare marină neiodată, ulei de măsline extra virgin (până la 50 ml. sau chiar mai mult), suc de lămâie ( la final)

Mod de preparare: Clătește fava în apă rece. Pune-o la fiert cu ceapa tăiată, dafinul și puțină apă. Ia spuma la început. Fierbe la foc mic 40–45 de minute, amestecând din când în când, până capătă consistență groasă. Scoate foaia de dafin. Pasează manual cu un tel sau în blender. Adaugă sare, ulei de măsline și  puțină lămâie. 

Servire tradițională:

• Servește caldă sau rece, cu ceapă crudă, capere și un fir de ulei de măsline deasupra. 
• În Santorini, fava se servește adesea cu kapari (capere locale din Santorini, dacă ai) și ceapă caramelizată. 

• Ceapă roșie tăiată fin 

• Mărar sau oregano 
• Ulei de măsline suplimentar

• Este acompaniată de vin assyrtiko sau de un vin alb sec local.

 

De ce e specială fava din Santorini?

1.  Planta este cultivată doar pe pante vulcanice, fără irigații.
2.  Tradiția cultivării merge până în epoca cicladică (bronz).
3.  Are o textură mai cremoasă și dulce comparativ cu fava din alte zone ale Greciei.

Spor la treabă și poftă bună!

Despre capere și câteva rețete

Capere

Povestea caperelor (Κάπαρη) – Perla aromată a Mediteranei 

Caperele sunt mugurii florali conservați ai plantei Capparis spinosa, o tufă sălbatică iubitoare de soare și pietriș, foarte răspândită în Marea Mediterană – în special în Grecia, Turcia, Italia și nordul Africii. Deși mici, caperele au o poveste mare, care se întinde pe mii de ani. 

Începuturile – Caperele în Antichitate

Caperele sunt menționate încă din epoca bronzului, iar dovezi ale utilizării lor au fost găsite în situri arheologice din Grecia și Egipt. 

Hipocrate le recomanda ca remediu împotriva durerilor de dinți și a reumatismului. 

În Vechiul Testament, caperele apar ca simbol al dorinței și al vitalității. 

Grecii antici le foloseau și în salate, iar Pliniu cel Bătrân le menționează în scrierile sale.

Caperele – O comoară sălbatică a insulelor grecești

Pe insulele grecești, precum Santorini, Tinos, Syros și Naxos, caperele cresc sălbatic pe ziduri de piatră, în crăpăturile stâncilor și pe lângă drumuri. 

Locuitorii le culeg manual, la primele ore ale dimineții, mugure cu mugure, înainte ca floarea să se deschidă. Este o muncă migăloasă – fiecare plantă produce doar câțiva muguri pe zi. 

După recoltare, caperele se lasă să "respire" și se pun la murat în sare, oțet sau saramură. Așa dezvoltă aroma lor specifică – intensă, sărată, cu note florale și ușor amărui.

Caperele în bucătărie – mici, dar puternice

Caperele sunt folosite ca accente de gust, sporind savoarea preparatelor: 

• în salate grecești, alături de roșii și brânză feta
• în sosuri pentru pește și carne
• în caponata siciliană
• în preparate cu paste și pizza (mai ales în sudul Italiei)
• ca garnitură pentru fava santorinis sau chiar în bougatsa cu capere și roșii uscate pe insulele grecești
• Frunzele și fructele caperelor se consumă și ele – în special în Ciclade și în Creta, unde frunzele se gătesc în salate sau tocane.

 

Simbolism și identitate

Caperele sunt un simbol al rezilienței mediteraneene: cresc în locuri aride, pietroase, în plin soare și vânt. Îl inspiră pe cel care le gustă să aprecieze simplitatea naturii. 

„Ca o caperă care înflorește din piatră” – este o expresie populară în Grecia, care vorbește despre puterea de a înflori în condiții grele.

În concluzie 

Caperele sunt mai mult decât un ingredient: sunt o amintire vie a unei lumi vechi, plină de ariditate și aromă, de simplitate și rafinament în același timp. Bucătăria mediteraneană nu ar fi aceeași fără ele.

Iată mai jos o rețetă tradițională grecească care pune în valoare caperele în toată simplitatea și savoarea lor.

 

Salată de capere (Κάπαρη σαλάτα) din Insula Syros

Această rețetă este specifică insulei Syros, dar se regăsește cu mici variații în multe insule grecești. Este o salată simplă, rustică, bazată pe frunze de capere și muguri conservați, servită adesea alături de fasole, roșii sau pește. 

Ingrediente: 1 lingură capere sărate sau murate (clătite bine), o mână de frunze de capere (dacă ai – opțional; altfel, doar muguri),1-2 roșii bine coapte-tăiate cubulețe, 1 ceapă roșie mică-feliată subțire, 2 linguri ulei de măsline extravirgin, 1 linguriță oțet de vin alb sau suc de lămâie, piper proaspăt măcinat, puțin oregano uscat sau marathon („Μάραθον” (marathon) este cuvântul grecesc antic pentru planta de fenicul-Foeniculum vulgare. Este o plantă aromatică, rezistentă, originară din regiunea mediteraneană, care este cultivată acum în întreaga lume și este folosită atât în ​​gătit, cât și în medicina tradițională), pâine prăjită pentru servire.

 

Mod de preparare: Dacă folosești capere conservate în sare, clătește-le bine și lasă-le la desărat în apă rece 10-15 minute. Într-un bol, combină roșiile, ceapa și caperele. Adaugă uleiul, oțetul sau lămâia, piperul și (dacă vrei) puțin oregano. Amestecă ușor și lasă salata să se odihnească 5 minute, ca aromele să se combine. Servește cu pâine prăjită sau alături de pește la grătar, fava sau legume coapte.

Secretul insular

Pe insule, caperele și frunzele lor sunt adesea culese direct din natură, în mai–iunie, apoi uscate la soare sau murate în sare. Acest proces le intensifică aroma și le face să devină fundamentul multor rețete tipic grecești.

Povestea gustului

 

Se spune că femeile din Syros obișnuiau să pună capere în salate ca să „înșele foamea” marinarilor: au atât de multă aromă încât transformă orice fel simplu într-un festin.

Iată altă rețetă tradițională grecească cu capere, mai puțin cunoscută, dar absolut delicioasă și tipică insulelor din Ciclade – în special Tinos și Naxos.

 Κάπαρη στιφάδο –Kápari stifádo-Tocană de capere în stil insular

 

Această rețetă vegană de post transformă caperele și ceapa în vedetele farfuriei. Este un preparat rustic, simplu, dar plin de umami, servit adesea cu pâine, cartofi sau chiar garnitură la pește.

 

Ingrediente: 2 linguri pline de capere sărate (clătite și hidratate 15 min), 6–8 cepe mici (sau 2 cepe mari tăiate în sferturi), 3 linguri ulei de măsline extravirgin, 2 roșii mari, rase sau 200 ml suc de roșii, 2 căței usturoi, zdrobiți, 1 frunză de dafin, 1 linguriță zahăr, puțină scorțișoară, sare marină neiodată (dar atenție la sarea din capere), piper, apă caldă cât să acopere.

 

Mod de preparare: Curăță cepele și lasă-le întregi (sau taie-le mare). Încinge uleiul într-o cratiță adâncă și călește ceapa până devine translucidă. Adaugă usturoiul, roșiile, dafinul, zahărul, scorțișoara și piperul. Toarnă apă cât să acopere ceapa și lasă să fiarbă la foc mic aproximativ 20 minute. Adaugă caperele clătite și continuă fierberea încă 10 minute, până ce sosul scade și se îngroașă. Gustă și potrivește sarea – probabil nu va mai fi nevoie! Servește cald, cu pâine, cartofi fierți sau orez.

 

Povestea preparatului 

O rețetă care spune povestea grecilor de pe insulă: puține resurse, multă imaginație și respect pentru ceea ce oferă natura. În multe insule grecești, caperele au înlocuit carnea în perioadele de post lung – cum sunt cele din tradiția ortodoxă. Κάπαρη στιφάδο este un exemplu perfect de „bucătărie săracă” transformată cu inteligență în ceva memorabil. 

Iată încă o rețetă specială cu capere, venită din Santorini, unde caperele sunt o comoară locală – împreună cu lintea fava și roșiile cherry mici și intense.

 

Ντοματοκεφτέδες με κάπαρη-Ntomatokeftédes me kápariChiftele de roșii insulare cu capere

 

Această rețetă este populară pe insulele grecești, în special în Santorini și Paros. Adesea, caperele adaugă un contrabalans delicios pentru dulceața roșiilor coapte și aromele ierburilor.

 

Ingrediente: 4 roșii mari bine coapte, rase (păstrezi doar pulpa), 1 ceapă mică tocată fin, 2 linguri capere sărate – clătite bine, 1 mână frunze de mentă proaspătă tocate, 1 linguriță oregano uscat, 1 cană făină albă (aprox., cât să se lege), sare marină neiodată ( atenșie la sărătura de la capere) și  piper, uei pentru prăjit (ideal de măsline)

 

Mod de preparare: Amestecă într-un bol roșiile rase, ceapa, caperele, menta și oregano. Adaugă sare (cu atenție) și piper. Încorporează treptat făina până obții o compoziție cremoasă și groasă, bună de luat cu lingura. Lasă amestecul la frigider 10–15 minute. Prăjește cu lingura chifteluțe plate în ulei încins, întorcându-le până se rumenesc pe ambele părți. Scoate-le pe hârtie absorbantă și servește cu iaurt grecesc sau tzatziki.

 

Legenda Ντοματοκεφτέδες με κάπαρη

Se spune că în vechime, roșiile pitice de Santorini au început să crească spontan pe terenurile vulcanice, primele fiind observate la familia Nomikos. Insularii, văzând cât de aromate și dulci sunt, au inventat aceste „chiftele de roșii” – iar caperele, culese de pe ziduri, au devenit partenera lor perfectă.

 

Și o idee dulce, ceva mai exotic cu capere care chiar există! Pe unele insule se face dulceață de capere. Este din gastronomia tradițională a insulelor grecești – în special Naxos și Amorgos, unde caperele sunt transformate nu doar în murături, ci și în desert!

 

Γλυκό του Κουταλιού με Κάπαρη-Glyko tou Koutaliou me Kapari- Dulceață de capere – Capere dulci în sirop

 

Aceasta este o dulceață tipic grecească (γλυκό του κουταλιού), servită ca delicatese în porții mici, pe o linguriță, alături de cafea grecească. Este un desert deosebit prin contrastul dintre aroma salină-amăruie a caperelor și dulceața siropului.

 

Ingrediente: 150 gr. capere (muguri mari sau fructe de capere, clătiți bine și lăsați la desărat în apă rece 24 h, cu schimbări dese), 300 gr. zahăr, 200 ml. apă, 1 felie lămâie bio, coaja de la 1 portocală bio, 1 baton mic de scorțișoară, ½ linguriță oțet (la final, pentru limpezire)

 

Mod de preparare: Clătește caperele de mai multe ori și lasă-le în apă rece 24 de ore, schimbând apa frecvent – pentru a elimina sarea și amăreala excesivă. Fierbe caperele 1-2 minute într-un vas cu apă. Aruncă apa și repetă procedeul încă o dată. Lasă-le să se scurgă. Într-un alt vas, fierbe zahărul cu apa până devine sirop (aprox. 8-10 minute). Adaugă caperele, lămâia și, dacă vrei, scorțișoara și coaja de portocală. Fierbe la foc mic până ce siropul se îngroașă (aprox. 20-25 minute). Adaugă la final oțetul pentru claritate și gust. Lasă să se răcească bine și păstrează în borcane curate și uscate.

 

Cum se servește: 

• Pe o linguriță, ca desert tradițional grecesc, cu apă rece.
• Alături de brânzeturi – mai ales mizithra sau feta.
• Pe înghețată de iaurt sau vanilie.
• Ca topping pentru tarte cu brânză sau biscuiți.

 

Istoria desertului

 

În multe insule fără multe fructe sau resurse, locuitorii au improvizat deserturi din ce aveau la îndemână: roșii, vinete, coji de pepene și... capere! Această dulceață este simbolul bucătăriei creatoare și sărăcăcioase care caracterizează lumea insulară grecească.

 

Hai să vedem cum poți folosi dulceața de capere în creații gastronomice contemporane și tradiționale. Este un ingredient rar, dar extraordinar de versatil – îmbină săratul, dulceag și citric într-un mod surprinzător.

 

Folosirea dulceții de capere  – Idei creative și tradiționale:

•   Ca topping pentru înghețată
• Înghețată de iaurt, vanilie, lămâie sau ricotta
• Caperele dulci + siropul lor adaugă un contrast unic: aromat și delicat sărat
•   Cu brânzeturi 
• Ideală alături de brânzeturi grecești: feta, manouri, graviera, mizithra
• Funcționează și cu brânzeturi maturate occidentale: brie, pecorino, bleu
• În deserturi cu cremă 
• Adaugă o linguriță de gliko kapari peste:

1. panna cotta
2. cheesecake simplu (plain)
3. mousse de ciocolată albă sau citrice

 

• Ca aperitiv gourmet 
• Pe crostini cu ricotta sau cremă de brânză și puțin piper
• Pe felii de portocală coaptă, cu mentă proaspătă – ca în insulele din Ciclade

• În combinații cu vinuri dulci
• Servește o linguriță de dulceață de capere alături de un vin licoros (vin santo, mavrodaphne, muscat)
•  În salate speciale
• Adaugă câteva capere dulci într-o salată simplă de rucola, portocale și brânză – obții o combinație de gusturi step-up
• Ca umplutură pentru tartele rustice
• Se pot combina cu brânză de vaci, coajă de citrice și vanilie într-o tartă inspirată de tradiția insulară

 

Secret de bucătar:

Caperele dulci sunt excelente în preparate care combină dulce și sărat. În gastronomia modernă, funcționează ca ingredient „wow”, scos la final pe farfurie.

Spor la treabă și citit!

Μπουρδέτο-Bourdéto-Bourdetto tradițional din Corfu (Supă de pește)

Bourdetto tradițional din Corfu

Bourdetto (Μπουρδέτο) este unul dintre cele mai faimoase feluri din insula Corfu – un fel de „tocană marină” picantă, de origine venețiană, dar transformată în ceva profund grecesc și ionian.

Povestea Bourdetto

Numele vine din venețianul "Brodetto" (Brodetto este o supă de pește italiană, tradițională, originară de-a lungul coastei Mării Adriatice, preparată în mod tradițional de pescari din peștele zilnic prins, care nu se vindea. Deși rețetele variază, de obicei, conține o varietate de pești, legume, roșii, usturoi, vin roșu sau alb și ierburi aromatice, servit cu pâine prăjită sau polenta. Este recunoscută pentru simplitatea sa, fiind gătită într-o singură oală), iar rețeta a ajuns în Corfu în secolele XII–XVII, când insula se afla sub dominație venețiană. Dar grecii i-au schimbat sufletul: au eliminat roșiile (care oricum au intrat târziu în Europa) și au făcut sosul picant, cu boia roșie.

Tradițional era mâncarea pescarilor: adunau bucățile mai mici, greu de vândut, și le găteau în sos iute, care masca gustul puternic de pește. 

Se spune că:

• Bourdetto trebuie să fie atât de iute încât să-ți amintești de el până mâine.
• Există chiar două feluri cunoscute specifice din Corfu:
• Bourdetto – cu pește
• Bourdeto – cu carne (de obicei vițel), creat pentru localnicii care nu aveau acces la pește scump 

Ingrediente (4 porții):1 kg. pește alb de mare cu carne fermă: scorpie, merluciu, pește-șarpe, sau orice pește cu oase mari, 2 cepe mari-tocate, 3 căței usturoi, 3 linguri ulei de măsline, 2 linguri boia dulce, 1–2 linguri boia iute (tradițional bourdetto este foarte picant), sare marină neiodată, piper, suc de lămâie, apă sau supă de pește.

  

Mod de preparare:  A. Prăjește ceapa în ulei până devine aurie. B. Adaugă usturoiul, boiaua dulce și apoi pe cea iute – amestecă repede ca să nu se ardă. C. Toarnă o cană de apă sau supă și lasă sosul să fiarbă 10–15 min. D. Așează bucățile de pește în cratiță, fără să amesteci (ca să nu se rupă). E. Fierbe la foc mic 15–20 min, scuturând vasul din când în când. F. La final, după tradiție, se adaugă doar puțină lămâie, dar mulți corfioți spun că „un bourdetto adevărat cum nu are roșii, nu are nici prea multă lămâie”.

 

Servește cu pâine groasă rustică – sosul e „vedeta”.

 

Varianta modernă (Corfu / Grecia continentală)

 

Unii adaugă: 

• roșii proaspete sau pastă de roșii
• cartofi
• pătrunjel

 

Dar corfioții spun:

 

• „Tomata e pentru turiști. Bourdetto e roșu din boia, nu din roșie.”

Spor la treabă și poftă bună!

 

Κοτόπουλο στην κατσαρόλα με μαύρη μπύρα-Kotópoulo stin katsaróla me mávri býra-Pui cu bere neagră

Kotópoulo stin katsaróla me mávri býra-Pui cu bere neagră

O poveste grecească  despre „Puiul cu bere al lui Papanikolas”

În satul Arnaia din Halkidiki trăia un bătrân cofetar, Papanikolas, cunoscut pentru loukoumades și pentru faptul că bea o bere rece în fiecare zi la prânz — indiferent de anotimp.

 

Într-o vară toridă, când satul era liniștit, iar turiștii nu mai urcau atât de des spre munte, soția lui, giagia Eleni, s-a trezit cu o dilemă: pui avea, ceapă avea, dar vin… nici urmă. Papanikolas, ca de obicei, venise acasă cu o ladă de beri. Ea i-a spus:

 

„Nu am vin pentru pui. Ce fac?”

El, fără să se gândească prea mult, i-a deschis una din sticle și i-a răspuns:

 

• „Βάλε μπύρα, γυναίκα! Dacă e bună pentru mine, e bună și pentru pui.”(„Pune bere, femeie! Dacă e bună pentru mine, e bună și pentru pui.”)

Eleni a râs, dar a turnat berea în cratiță. Sosul s-a făcut auriu și parfumat, ceapa s-a topit, puiul a ieșit fraged de se rupea cu lingura. Când a mâncat, bătrânul a ridicat sprâncenele:

 

• „Αυτό δεν είναι φαγητό… είναι θαύμα!”(„Asta nu e mâncare… e un miracol!”)

 În scurt timp, toți vecinii au venit să întrebe:

 

• „Ce ai gătit? Mireasma iese până în stradă!”

De atunci, în Arnaia, oricine rămânea fără vin făcea puiul „ca la Eleni”, cu bere.

 

Iar Papanikolas glumea:

 

• „N-am inventat eu rețeta… eu doar i-am dat curaj vinului să ia o zi liberă.”

Și până azi, în multe case grecești, când simți aroma aceea dulceagă de bere și ceapă rumenită, știi că cineva gătește mâncarea Elenei — rețeta care a apărut dintr-o glumă și a rămas o tradiție.

 

Dar mai avem o poveste: „Puiul de la hanul lui Spiros – și berea care a schimbat rețeta”

 

Pe un drum de munte din Grecia Centrală era un han mic, ținut de un om iute și glumeț, Spiros. Iarna, hanul rămânea aproape gol, doar cu câțiva călători rătăciți și localnici care veneau să se încălzească la sobă.

Într-o noapte de decembrie, o furtună groaznică a lovit zona. Un camion cu bere a derapat chiar în fața hanului, iar șoferul, ud leoarcă, a intrat tremurând. Spiros i-a zis:

• „Κάτσε, θα σου φτιάξω κοτόπουλο που ζεσταίνει την ψυχή.”(„Stai jos, îți fac un pui care încălzește sufletul.”)

Dar când a deschis cămara, vinul se terminase. Singurul lichid era… o ladă de bere neagră de la camionul răsturnat.

 Șoferul a zâmbit și i-a spus:

•  „Βάλε από αυτό. Είναι καλύτερη κι από κρασί.” („Pune din asta. E mai bună decât vinul.”)

Spiros a ridicat din sprâncene, dar a turnat berea în cratiță. În câteva minute, ceapa s-a caramelizat, berea s-a transformat într-un sos dens și parfumat, iar puiul a ieșit atât de fraged încât șoferul l-a mâncat cu mâinile.

Când furtuna s-a oprit, omul a spus:

•  „Nu știu ce ai făcut, dar asta e cea mai bună mâncare din viața mea.”

 Spiros a râs:

•  „N-am făcut nimic… natura a pus berea unde trebuia.”

 A doua zi, tot satul a venit să guste noua rețetă.

 

De atunci, hanul lui Spiros e renumit pentru puiul cu bere neagră, iar localnicii spun că nicio furtună nu vine fără un dar… fie și sub forma unui camion răsturnat.

După atâtea povești urmează acum rețeta.

Κοτόπουλο στην κατσαρόλα με μαύρη μπύρα (pui la cratiță cu bere neagră). Berea neagră îi dă un gust caramelizat, ușor afumat, ca în tavernele de munte din Grecia.

 

Ingrediente (4 porții): 1 pui tăiat în bucăți, 330 ml. bere neagră (tip dark lager / stout ușor – Vergina Dark, sau orice bere neagră dulce-amăruie), 120 ml. ulei de măsline, 2 cepe mari-tăiate solzi, 4 căței usturoi tocați, 1 lingură pastă de roșii, 1 linguriță muștar, 1 linguriță boia afumată, 1 linguriță oregano sau cimbru, 1 frunză dafin, 1 linguriță miere (recomandat la această variantă cu  bere neagră), sare neiodată și piper, un vârf de scorțișoară, cuișoare pentru aromă „de han de munte”.

 

Mod de preparare: A. Rumenești puiul. Încingi uleiul. Rumenești bine bucățile de pui 6–8 minute, până devin aurii și crocante la exterior. Scoți puiul deoparte. B. Baza intensă. În aceeași cratiță, prăjești ceapa 8–10 minute — trebuie să se caramelizeze puțin. Adaugi usturoiul, 1 minut. Adaugi pasta de roșii, muștarul și boiaua afumată — le „topești” 1–2 minute pentru gust profund. C. Adaugi berea neagră. Pui puiul înapoi. Torni berea neagră (nu toată deodată, să nu spumeze prea mult). Adaugi foaia de dafin, oregano, sare, piper. Fierbi acoperit 45–55 de minute, la foc foarte mic, până sosul devine gros, lucios și cu aromă de caramel. D. Echilibrare. Dacă berea e foarte amară, adaugă 1 linguriță de miere la final.Potrivești de  sare.

Servire

 

• Merge perfect cu orez, piure cremos, cartofi prăjiți, sau pâine proaspătă ca să aduni sosul.
• Un strop de oregano proaspăt sau un pic de pătrunjel sau mărar proaspăt. la final e ideal.

 

Spor la treabă și poftă bună!

 

 

Τυρόψωμου Πηλίου-Tyropsómou Pilíou-Tiropsomo cu ierburi sălbatice din Pelion

Tiropsomo cu ierburi sălbatice din Pelion

Τυρόψωμου Πηλίου, inspirată de tradiția culinară locală și gusturile specifice zonei. Iată o rețetă tradițională de Τυρόψωμο (Tiropsomo) din Pelion, o pâine cu brânză incredibil de gustoasă din zona muntoasă Πήλιο (Pelion), în centrul Greciei. Acolo bucătăria este o împletire între tradiții montane și gusturi de la malul mării, iar această pâine se făcea adesea în casele țărănești pentru micul dejun sau ca gustare.

Povestea Τυρόψωμο din Pelion:

În muntele Pelion, casa centaurilor și un loc de refugiu pentru zeii Olimpului, oamenii obișnuiau să coacă pâine cu ce aveau la îndemână: făină bună, ulei și brânză de la stânele din zonă. Tiropsomo-ul era o mâncare sățioasă pentru lucrătorii din livezile de castani și măslini din satul Makrinitsa sau Tsagarada. 

Se spune că în satele din Pelion, mirosea a pâine cu brânză în ajunul sărbătorilor, când gospodinele se trezeau noaptea să frământe, iar vecinii se întâlneau în fața cuptorului comun. Era și pâinea preferată a copiilor care fugeau cu o bucată în mână spre portul din Volos.

În zona muntoasă Πήλιο (Pelion), în centrul Greciei, bucătăria este o împletire între tradiții montane și gusturi de la malul mării, iar această pâine se făcea adesea în casele țărănești pentru micul dejun sau ca gustare.

 

I. Τυρόψωμο Πηλίου – Pâine de casă cu brânză din Pelion

 

Ingrediente: Porții: 6–8/ Timp: 20 min pregătire + 2 h dospire + 45 min coacere/: 500 gr. făină de grâu (tip 550), 250–300 ml. apă călduță, 1 plic drojdie uscată (sau 20 gr. drojdie proaspătă), 1 linguriță zahăr, 1 linguriță sare neiodată, 3 linguri ulei de măsline extravirgin, 200–250 gr. brânză feta sfărâmată (sau mix cu telemea),1 ou ( pentru uns deasupra), semințe de susan sau chimen.

 

Mod de preparare: A. Activează drojdia: Dizolvă drojdia și zahărul în 100 ml apă călduță. Lasă 10 minute să se activeze. B. Frământă aluatul: Într-un vas mare, pune făina, sarea, uleiul și drojdia activată. Adaugă treptat apa și frământă până obții un aluat elastic și omogen. C. Prima dospire: Acoperă vasul cu un prosop și lasă aluatul la dospit 1–2 ore, până își dublează volumul. D. Adaugă brânza: Întinde ușor aluatul și încorporează feta sfărâmată, împăturind de câteva ori. E. Formare: Pune aluatul într-o tavă cu hârtie de copt sau într-o formă rotundă (tradițional la țară se cocea chiar în tava de lut). F. A doua dospire: Lasă 30–40 de minute la loc cald. G. Coacere: Preîncălzește cuptorul la 180°C. Unge cu ou bătut și presară susan. Coace 40–45 de minute până devine aurie. 

Lasă să se odihnească 10 minute înainte de tăiere.

 

II. Tiropsomo cu ierburi sălbatice din Pelion

 

Ingrediente suplimentare: 1 linguriță de oregano uscat (sau cimbru), 1 lingură de mentă proaspătă, tocată fin (sau uscată), 1 linguriță semințe de anason sau chimion

 

Mod de preparare: Urmează aceeași metodă ca la rețeta de bază, dar adaugă ierburile în făină încă de la început, astfel încât să se distribuie uniform în aluat. Semințele de anason dau o aromă foarte grecească și merg bine cu feta. Gustul va fi mai intens, parfumat, aducând aminte de colinele Pelionului pline de verdeață și ierburi aromatice sălbatice.

 

III. Tiropsomo dulce-sărat cu brânză și miere

 

Aceasta este o interpretare modernă, inspirată de combinațiile grecești de tipo-μελο (brânză cu miere). 

Ingrediente suplimentare: 2 linguri de miere pentru uns după coacere, 1 lingură miere în aluat, un mix de brânză feta + ricotta sau mizithra proaspătă. 

Mod de preparare: Urmează rețeta de bază,  adăugând o lingură mică de miere în aluat pentru o notă subtil dulce. După coacere, unge deasupra cu puțină miere caldă. 

Servește cu nuci pisate sau susan prăjit.

Gustul este o combinație sublimă între sărat și dulce, cu textura moale și aromă de brânză. Un mic dejun ideal pe timp de iarnă.

 

Spor la treabă și poftă bună!

Ξταπόδι Κρασάτο-Xtapodi Krasato-Caracatiță în vin roșu

Xtapodi Krasato-Caracatiță în vin roșu

Poveste din Santorini. 

“Când caracatița dansează cu vinul”

Se spune în Santorini că gustul adevărat al Xtapodi Krasato îl găsești numai atunci când vântul meltemi a lovit insula cu o seară înainte și sarea mării se simte în aer. 

Într-un port mic, la Ammoudi, bătrânul căpitan Nikolas obișnuia să-și atârne caracatițele la uscat pe un șirag de funie chiar lângă taverna lui. În fiecare după-amiază, turiștii treceau pe acolo și se minunau, dar el râdea și spunea: 

• „Dacă soarele nu o vede, nici vinul nu o recunoaște!”

Într-o vară, un tânăr bucătar din Atena a venit să învețe de la el secretul sosului roșu, despre care se spunea că „strălucește ca apusul din Oia”. Căpitanul Nikolas i-a arătat totul, dar i-a spus un singur lucru: 

• „Nu uita să pui puțin Vinsanto. Nu pentru gust — pentru poveste.”

 

Când bucătarul a întrebat ce înseamnă asta, bătrânul a arătat spre mare: 

• „Când am fost tânăr, am cerut-o pe soția mea de nevastă cu un pahar de Vinsanto. De atunci, pun același vin în mâncare. Dragostea face sosul dulce.”

 

Tânărul bucătar s-a întors la Atena și a făcut xtapodi krasato toată viața, dar mereu adăuga un strop de vin dulce și spunea elevilor lui:

• „Așa se gătește la Santorini — cu mare, cu vânt și cu o promisiune veche.”

 

Se zice că dacă mănânci caracatița lui Nikolas la apus, când lumina devine portocalie, simți în farfurie nu doar vinul și marea, ci și povestea lui.

 Mai jos  rețeta.

Varianta din Santorini (cu vin Vinsanto & aromă de insule)

 

Varianta din Santorini folosește vin roșu local (uneori chiar un amestec mic cu Vinsanto pentru dulceață) și puțin oțet de struguri pentru profunzime. Sosul este mai dens, mai dulce-acrișor, iar ceapa se călește mai bine decât în rețetele de pe continent.

         *  Vinsanto poate fi un vin dulce grecesc din Santorini sau un vin similar din Italia (numit Vin Santo), ambele fiind făcute din struguri uscați la soare (stil passito). Vinul grecesc este produs din soiuri precum Assyrtiko și Aidani, având o culoare ambră spre maro închis și note de fructe uscate și dulceață. Vinul italian, tradițional din Toscana, folosește adesea soiuri albe precum Trebbiano și Malvasia, având arome intense de migdală, caramel și nuci, și este, de asemenea, un vin dulce tradițional servit cu biscuiți (cantucci).  

Ingrediente (4 porții): 1 caracatiță 1–1,3 kg, 150 ml. vin roșu sec local (sau alt vin sec bun), 50 ml. Vinsanto (sau alt vin dulce roșu / sau un strop de porto, dacă nu ai altceva), 2 cepe mari-tăiate solzi, 3 căței usturoi, 2 linguri pastă de roșii din Santorini (sau orice pastă bună), 1 roșie mare răzuită, 2 frunze dafin, 1 linguriță scorțișoară sau un mic baton, 5–6 boabe piper, câteva cuișoare,1 linguriță oțet de struguri roșu, 100 ml. ulei de măsline, oregano sau cimbru, sare marină neiodată la final.

 

Mod de preparare (în stilul insulei): A. Caracatița – lăsată întâi în suc propriu. Pui caracatița întreagă într-o oală grea, la foc mediu. Acoperi și o lași 30–40 min să-și lase apa și să se frăgezească. B. Baza aromată specifică insulei. Încingi uleiul separat. Călești ceapa mult, până devine aurie – santorinenii nu se grăbesc aici, stau la 10–12 minute. Adaugi usturoiul și pasta de roșii, pe care o "prăjești" puțin pentru aromă. C. Vinul și aromele insulei. Tai caracatița bucăți și o pui peste ceapă. Adaugi vinul roșu + Vinsanto, dai drumul la scorțișoară, cuișoare, dafin, piper. Adaugi roșia și oțetul. Fierbi totul la foc mic încă 35–45 min, până sosul devine gros, lipicios și cu o culoare rubinie, ușor dulceag condimentat. D. Final. Sare la final ( doar la final ). Presari puțin oregano prospăt deasupra. Dacă vrei mai acrișor adaugi la sfărșit stropește cu un pic de oțet balsamic.

 

Cum se servește

 

• Cu cartofi prăjiți grecești, orez simplu, pâine prăjită sau kritharaki (orzo).
• Un strop de ulei de măsline la finalul gătirii chiar înainte de servire.
• Merge perfect cu un vin roșu sec ușor.

Și să terminăm tot cu poveste din  Cătunul Pyrgos Kallistis (Santorini), din vârful dealului, aflat la poalele Muntelui Profitis Ilias.

 „Când mirodeniile încălzeau iarna”

În satul Pýrgos, cocoțat pe dealurile insulei, iernile nu sunt grele, dar vântul mușcă tare, iar ulițele înguste devin pustii. Se spune că în vremuri vechi, femeile satului se strângeau în casele cu pereți groși din piatră vulcanică și găteau xtapodi krasato nu doar pentru hrană, ci pentru căldură.

Giagia Klimenti, cea mai bătrână din sat, era renumită pentru mireasma care ieșea din casa ei în nopțile reci de ianuarie. Se spunea că nu aveai nevoie de sobă dacă mâncai la ea — mirodeniile îți încălzeau sufletul.

Într-o iarnă, o tânără noră, Maria, a vrut să-i învețe rețeta. Klimenti i-a spus:

• „Nu pui doar vin și roșii, copilă. Pui poveste.”

Și i-a arătat două ingrediente pe care Maria nu le mai văzuse într-o mâncare de caracatiță: cuișoare și un baton mic de scorțișoară.

Maria s-a mirat:

•  „Γιαγιά, astea sunt de prăjituri!”

Bătrâna a zâmbit:

•  „Santorini, iarna nu are prăjituri… are nevoie de parfum.”

Au gătit împreună. Când vinul a început să fiarbă, casa s-a umplut de o aromă caldă, dulceagă, de parcă marea își îmbrățișase mâncarea cu un miros de Crăciun.

În seara aceea, vântul bătea puternic, dar στο σπίτι της γιαγιάς (în  casa bunicii) era lumină și cald.

Maria a întrebat-o:

•  „De ce pui cuișoare doar două?”

Klimenti i-a răspuns:

• „Pentru că două sunt amintirile mele bune… iar unul îl țin pentru ziua în care nu voi mai putea găti.”

Se spune că după ce bătrâna s-a stins, femeile din Pyrgos Kallistis au început să pună fix două cuișoare în xtapodi krasato, ca un omagiu pentru ea.

Și până astăzi, când simți în Pýrgos aroma de vin, scorțișoară și marea fierbând în cratiță, știi că tradiția ei încă trăiește.

Spor la treabă și poftă bună!

Σπετζοφάι-Spetsofai- Cârnați grecești

Spetsofai- Cârnați grecești

Spetsofai  nu e doar o rețetă, ci poartă și o poveste:

Povestea Spetsofaiului

 

Spetsofaiul s-a născut în satele de munte din regiunea Pelion, acolo unde iernile sunt lungi, iar oamenii păstrează gusturile simple, dar bogate. Țăranii greci aveau cârnați făcuți în casă, din carne de porc condimentată cu ardei și vin roșu — o comoară de iarnă. 

Când vremea se răcea, aprindeau focul în sobă, tăiau câteva legume din ce mai aveau prin cămară — ardei, ceapă, roșii puse la borcan — și aruncau totul în tigaia de fontă.

Așa a apărut Spetsofaiul: o mâncare făcută din puțin, dar cu suflet.

Numele vine, se pare, de la insula Spetses, unde rețeta s-a rafinat mai târziu, devenind un fel de mâncare de han, servit marinarilor și călătorilor obosiți. Era un preparat al prieteniei: se punea tigaia mare în mijlocul mesei, iar fiecare rupea bucăți de pâine și gusta direct, povestind și râzând. 

Astăzi, Spetsofaiul rămâne un simbol al ospitalității grecești, o mâncare fără pretenții, dar plină de căldură, care adună oamenii la masă.

Și mai are o lecție frumoasă: că aroma adevărată nu vine din bogăția ingredientelor, ci din grija cu care le pui împreună.

Iată o rețetă tradițională grecească de Spetsofai (mâncare grecească de cârnați cu ardei și roșii), un preparat rustic din regiunea Pelion, foarte aromat și ușor de făcut.

 

Ingrediente (pentru 4 porții): 500–600 gr. cârnați afumați și semi-picanți de porc, preferabil tip grecesc, 3 ardei grași (roșu, verde, galben – pentru culoare și gust), 1 ardei iute ( după gust), 1 ceapă albă mare, 2–3 căței de usturoi, 400 gr. roșii pasate sau o conservă de roșii tocate, 1 lingură pastă de roșii, 100 ml. vin roșu sec, 2 linguri ulei de măsline, 1 linguriță oregano uscat, ½ linguriță boia dulce (sau afumată, după gust), sare neiodată și piper proaspăt măcinat

 

Mod de preparare: A. Pregătirea ingredientelor: Taie cârnații în bucăți de 4–5 cm. Ardeii în fâșii late, ceapa julien, usturoiul feliat subțire. B. Rumenește cârnații: Într-o tigaie mare sau cratiță, încălzește uleiul de măsline. Adaugă cârnații și prăjește-i 4–5 minute până se rumenesc ușor. Scoate-i pe o farfurie. C. Sotează legumele:* În aceeași tigaie, pune ceapa, usturoiul și ardeii. Călește-le 5–7 minute, până se înmoaie. D. Adaugă vinul: Toarnă vinul roșu și lasă-l 2–3 minute să se evapore alcoolul. E. Sosul de roșii: Pune roșiile pasate, pasta de roșii, oregano, boia, sare și piper. Amestecă bine și lasă sosul să fiarbă la foc mic 10–15 minute, până se îngroașă ușor. F. Finalizare: Adaugă cârnații înapoi în tigaie, amestecă și mai lasă totul pe foc mic încă 10 minute, ca aromele să se combine.

Servire

 

• * Se servește fierbinte, cu 
• pâine proaspătă
• cartofi prăjiți
• piure de cartofi
• sau, mai autentic, cu brânză feta și vin roșu sec
• poți presăra la final puțin pătrunjel proaspăt sau oregano.

 

Spor la treabă și poftă bună!

Σαλάτα παντζάρι-Pantzaria Salata -Salată de sfeclă roșie rețetă monahală

Salată de sfeclă roșie

Aveți mai jos rețeta de Pantzaria me Skordaliá, așa cum apare în manuscrisele culinare ale mănăstirilor, în limbajul vechi grecesc (koiné modernizată),  după un manuscris de mănăstire, cu textul arhaic grecesc și traducerea în română.

Παντζάρια με σκορδαλιά τοῦ Μοναστηριοῦ- Pantzaria me Skordaliá tou Monastiriou Athōnitou

Textul original (greacă veche monahală):

Παντζάρια καλά πλυμένα, με ρίζαν καὶ φύλλα, βράζομεν ὡς μαλακωθῶσιν. Ἐν ἄλλῳ σκεύει ἑτοιμάζομεν τὴν σκορδαλιάν· ψωμὶ παλαιὸν μουσκεύομεν ἐν ὕδατι, καὶ ἐκθλίβομεν. Ἐν γουδίῳ θλῶμεν σκόρδον μετὰ ἁλός, προστιθέμεν τὸ ψωμίον, καὶ σταγόνα κατὰ σταγόνα τὸ ἔλαιον τὸ καθαρὸν τῆς ἐλαίας, καὶ ὀλίγον ὄξος. Ἐπιχέομεν τὰ παντζάρια με τὴν σκορδαλιάν, ἐπιρραίνoμεν ἐλαίῳ καὶ ὄξει, καὶ ἀναπέμπομεν εὐχαριστίαν τῷ Θεῷ ὑπὲρ τοῦ καρποῦ τῆς γῆς.

Traducere în română:

Sfecla, bine spălată, cu rădăcină și frunze, se fierbe până se înmoaie.

În alt vas se pregătește skordaliá: pâinea veche se înmoaie în apă și se stoarce. În mojar se zdrobește usturoiul cu sare, se adaugă pâinea și, picătură cu picătură, se toarnă uleiul curat de măsline și puțin oțet. Se toarnă peste sfeclă skordaliá, se stropește cu ulei și oțet și se înalță mulțumire lui Dumnezeu pentru rodul pământului. 

✝️ Comentariu athonit:

Această rețetă este menționată în vechile „κανόνες διατροφής” (canoane alimentare) ale monahilor, ca hrană simplă, smerită, dar hrănitoare. Se servește vinerea, în posturile mari sau în ajunul praznicelor, ca simbol al curățeniei trupului și sufletului.

Salată de sfeclă cu cremă de usturoi rețetă monahală

 

Ingrediente pentru sfeclă: I.  3–4 sfecle roșii cu tot cu frunze, 2 linguri oțet de vin roșu, 3 linguri ulei de măsline extravirgin, sare de mare neiodată/  II. Ingrediente pentru skordaliá 1. de post (fără cartofi, fără lactate): 4–6 căței de usturoi (după gust), 3 felii pâine albă de o zi (sau neagră, tradițională), fără coajă ½ cană apă (pentru înmuiat pâinea), ½ cană ulei de măsline, 2 linguri oțet de vin alb sau suc de lămâie, sare marină neiodată după gust, 2. Varianta cu cartofi: 2 cartofi mari, fierți și pasați, 4–5 căței de usturoi pisați, 100 ml ulei de măsline extravirgin, 2 linguri oțet de vin alb sau suc de lămâiem, sare după gust/  170 gr. radicchio, 2 portocale-curățate de coajă- feliate subțire, ½ cană semințe de rodie, piper negru proaspăt măcinat.

 

Mod de preparare: A. Sfecla:Spală-le bine și fierbe-le întreagi (cu coajă) în apă cu puțină sare 40–45 de minute, până când se pot străpunge ușor cu o furculiță. Scoateți, lasați să se răcească, curățați și tăiați-le rondele sau cuburi.( Alternativ, le poți coace în hârtie de copt și folie de aluminiu la cuptor pentru gust mai intens).După ce s-au răcit puțin, curăță-le de coajă (se desprinde ușor) și taie-le felii, cuburi sau rondele. Frunzele se fierb separat 5 minute, apoi se scurg. B. Skordalia:Varianta cu cartofi (mai ușoară):2 cartofi mari, fierți și pasați, 4–5 căței de usturoi pisați, 100 ml. ulei de măsline extravirgin, 2 linguri oțet de vin alb sau suc de lămâie, sare după gust/Varianta cu pâine (tradițională în unele insule): Înmoi pâinea în apă, și  stoarceți bine. Zdrobești usturoiul cu sare într-un mojar sau blender. Adaugi pâinea stoarsă sau cartofii fierți și continui să amesteci până devine pastă și omogen. Încorporezi treptat uleiul de măsline și oțetul (alternând puțin câte puțin), până se obține o cremă groasă, alb-gălbuie. C. Gustă și reglează aciditatea. D. Asamblare: Așează sfecla și frunzele pe o farfurie mare. Pune deasupra sau alături câteva linguri de skordalia. Așează și feliile de portocală, aruncă peste semințele de rodie. Stropește cu puțin ulei de măsline și oțet. Condimentează cu puțin piper. Las-o 15–20 de minute la rece să se îmbine aromele.

Tradiție monahală:

• În mânăstiri, această salată se servește:
• în zilele de post fără ulei, fără dressing, doar sfeclă și oțet;
• în zilele cu ulei, cu skordaliá și ulei din belșug;
• de sărbători, uneori se adaugă și nuci măcinate deasupra pentru binecuvântare și bogăție sufletească.
• Se servește rece sau la temperatura camerei, ca aperitiv.
• Merge excelent cu pește prăjit, legume la grătar sau simplu, cu pâine de casă.

 

Spor la treabă și poftă bună!