 |
| Fasole uriașă la cuptor cu cârnați- Γίγαντες με λουκάνικο στο φουρνο |
Gigantes me Loukaniko" este o tocană grecească gătită cu fasole uriașă (gigantes) împreună cu cârnați-loukaniko, gătită în sos de roșii și legume, asemănătoare cu o tocană de fasole roșie. Felul se prepară în mod tradițional prin fierberea fasolei uriașe, sotarea legumelor și a cârnaților într-o tigaie, apoi combinarea acestora într-un vas de copt și gătirea lentă în cuptor. Este o mâncare rustică, de iarnă, foarte aromată.
 |
| Loukaniko |
Povestea și atmosfera din jurul preparatului “Gigantes me Loukaniko”
1. Mâncarea de iarnă a satelor din munți
În zonele montane ale Greciei — în Epir,
Macedonia, Arcadia — iernile sunt reci, deși lumea nu se așteaptă la asta.
Acolo, familiile pregăteau la începutul iernii două provizii importante:
- fasolea gigantes, mare, uscată, și foarte hrănitoare
- loukaniko, cârnații afumați făcuți în gospodărie după tăierea porcului
Ziua în care familia scotea primul cârnat afumat din pod era considerată “întoarcerea norocului” — un semn că anul a mers bine. De aceea, mâncarea cu fasole și loukaniko simboliza prosperitatea.
2. Originea practică: „mâncarea care avea grijă singură de ea”
O poveste spusă de bătrâni este că acest fel de mâncare a apărut din nevoia păstorilor de a lăsa ceva pe foc timp de câteva ore cât mergeau cu turmele. Fasolea fiartă, pusă într-o tavă mare de lut împreună cu sosul de roșii și cârnații, era lăsată încet la marginea cuptorului cu lemne.
Când se întorceau, totul era gata, aromat cu fum și condimente. De aici și expresia folosită în unele sate:
„Μυρίζει το σπίτι από τους γίγαντες”- (“Casa miroase a gigantes”) – sinonim cu „vine lumea acasă”.
3. Legătura cu postul și cu sărbătorile
Deși este o mâncare cu carne, în unele sate din nord se făcea exclusiv în perioada Crăciunului, pentru că era considerată „hrană de sărbătoare”, cu ingrediente rare: fasole mare și cârnați afumați.
În insulele grecesti, unde carnea era prețioasă, se făcea doar cu fasole și sos, iar loukaniko se adăuga doar în familiile mai înstărite sau „când venea preotul în vizită”.
4. O legendă mică despre numele „gigantes”
Cuvântul “gigantes” înseamnă „giganți” și vine evident de la mărimea boabelor de fasole. Dar există și o povestioară glumeață:
- Un bătrân din Epir spunea că „fasolea asta mare o făceau în vremurile vechi giganții care trăiau în munți”. O exagerare veselă, dar povestea a rămas în multe familii și azi când un copil întreabă „de ce e fasolea așa de mare?” bunicii zâmbesc:
- “Ca să poată mânca și uriașii.”
5. Fasolea ca simbol de noroc
În Grecia Antică, fasolea era asociată cu renașterea și cu abundența. În unele zone rurale, se spunea că dacă mănânci gigantes în primele zile ale anului, vei avea belșug „cât o vale întreagă”.
De aceea multe familii gătesc gigantes în ianuarie — nu neapărat cu loukaniko, ci în diferite variante — pentru noroc și bogăție.
6. În taverne: povestea unui fel „de duminică”
În tavernele tradiționale din Pelion, Meteora sau Zagori, Gigantes me Loukaniko se servește adesea duminica. Proprietarii spun că este mâncarea care “unește masa”.
Se aduce tava mare în mijlocul mesei și toți iau cu lingura, fără grabă, cu pâine. Este considerată o mâncare ospitalieră, cea cu care nu dai greș când ai musafiri.
Ai mai jos trei tipuri de povestiri, fiecare cu altă atmosferă:
- una literară, ca pentru o carte de bucate
- una mitologică, în stil de legendă
- una regională, ancorată istoric
1. Poveste literară – “Tava de duminică”
În satul Kastanitsa din Arcadia (Καστάνιτσα, Tsakonian: Γαστένιτσα), deasupra pădurilor de castani, duminica avea un miros care nu se schimba niciodată: mirosea a roșii coapte, a cârnați afumați și a fasole uriașă. Maria, bătrâna satului, spunea mereu că o casă se cunoaște după felul în care miroase la mijlocul zilei.
Dimineața, încă înainte să se lumineze bine, ea scotea din pod săculețul mic cu gigantes. Erau boabe albe, netede, ca niște pietre șlefuite de apă. În timp ce fierbeau încet, Maria pregătea cârnații — tăia bucăți groase de loukaniko și le rumenea ușor în tigaie. Grăsimea se topea, iar aroma se răspândea prin toată casa, atrăgându-l până și pe motanul satului.
- „O mâncare bună trebuie să povestească ceva”, îi spunea nepotului ei. Și tava finală, scoasă din cuptor, chiar povestea. Sosul roșiatic era cald și dens, cârnații își lăsaseră toate aromele în el, iar fasolea — mare și moale — plutea ca niște insule albe.
La prânz, familia se aduna în jurul mesei lungi din lemn. Nimeni nu se grăbea. Se rupea pâine, se înmuia în sos, se râdea. Gigantes me Loukaniko nu era doar o mâncare: era legătura lor, ritualul lor de duminică, felul în care se întâlneau din nou după o săptămână întreagă de muncă.
Și Maria spunea, de fiecare dată:
- „O tavă de gigantes aduce pace în casă.”
2. Legendă mitologică – “Darul giganților”
Se povestește că demult, pe pantele muntelui Ossa, trăiau câțiva dintre ultimii giganți ai Eladei. Nu erau înfricoșători, cum se spune în povești, ci blânzi și prietenoși cu oamenii. Cel mai mare dintre ei, pe nume Argyros, avea un dar ciudat: putea face pământul să rodească plante mai mari decât oriunde în lume.
Într-o iarnă foarte grea, satele din vale au rămas fără provizii. Zăpada acoperea totul. Oamenii au urcat muntele și au cerut ajutorul giganților. Argyros a zâmbit, a lovit ușor cu toiagul lui pământul și a făcut să crească din zăpadă niște boabe uriașe de fasole, luminoase ca niște perle albe.
- „Acestea vă vor ține în viață”, le-a spus. „Dar ca să nu le uitați gustul, adăugați-le în sosul vostru cel mai bun.”
Oamenii s-au întors acasă. Fasolea giganților s-a fiert ușor, iar în tăvile de lut au pus și cârnații afumați pe care îi păstrau pentru sărbători. Sosul roșu a prins culoarea focului din vatră. Iar mâncarea astfel născută a preluat numele celor care au dăruit fasolea:
- Gigantes me Loukaniko – Mâncarea giganților.
Se mai spune că atâta timp cât oamenii gătesc acest fel, spiritul lui Argyros veghează asupra lor în iernile grele.
În satele muntoase ale Epirului — Metsovo, Kalarites, Syrrako — iernile sunt lungi, iar tradiția afumării cărnii e veche de secole. Acolo, loukaniko nu este doar un cârnat; este o moștenire transmisă în familie. Fiecare gospodărie avea propria rețetă: unele adăugau portocală, altele fenicul, altele vin roșu.
Tot în Epir crește și una dintre cele mai bune varietăți de fasole gigantes, pentru că solul rece și umed dă boabe mari și untoase.
Așa s-a născut probabil varianta modernă a mâncării: fasole epiriotă, cârnați afumați în casă, roșii din conservele făcute vara, ierburi de munte uscate la soare.
În tavernele din jurul precipitului Vikos, turiștii sunt surprinși când li se aduce pe masă o tavă mare, fierbinte, cu gigantes lucind în sosul gros de roșii. Localnicii spun cu mândrie:
- „Aceasta este iarna noastră, pusă în farfurie.”
Pentru epirioți, mâncarea reprezintă răbdare, familie și gospodărie — trei valori care se simt în fiecare lingură.
Iată o rețetă tradițională grecească de Gigantes me Loukaniko – fasole uriașă la cuptor cu cârnați, într-un sos bogat de roșii și ierburi.
Ingrediente (4–6 porții)
Mod de preparare
Cum se servește?
- Caldă, cu pâine prăjită, pita sau lipie.
- Extra bună cu brânză feta pe deasupra.
- Merge perfect cu un pahar de vin roșu ușor (Agiorgitiko, Xinomavro).
Spor la treabă și poftă bună!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Pentru siguranta postarilor proprietarul blogului isi rezerva dreptul de a modera comentariile dvs.Din start vor fi sterse comentariile Anonime.Va multumim pentru intelegere