marți, 25 februarie 2025

Pasta alla gricia (paste cu guanciale)

Pasta alla Gricia
Cele patru feluri de mâncare emblematice cu paste din Orașul Etern sunt : amatriciana, cacio e pepe, carbonara și gricia. Aceste rețete constituie poate pentru oricine poarta  de intrare în gătit paste, în mare măsură pentru că necesită doar o mână de ingrediente  de bază ieftine și nu necesită echipament costisitor și nici mult timp pentru preparare. Pasta alla gricia fiind după cum spuneam unul dintre cele mai renumite feluri de mâncare din bucătăria din Lazio, considerat strămoșul pastelor all’amatriciana. Ca și în cazul rețetei de amatriciana, de fapt, include guanciale și brânză Pecorino Romano. Principala diferență constă în sosul de roșii, care este absent în pasta alla gricia, deoarece originea sa este chiar anterioară importului de roșii în Europa. Se spune că pasta alla gricia a fost inventată de ciobanii din Lazio, care, cu puținele ingrediente pe care le aveau la dispoziție, la întoarcere de la pășunat au pregătit acest fel de mâncare simplu, dar la fel de gustos și consistent. Puteți alege să adăugați un tip lung de paste precum bucatini și tonnarelli, sau unul scurt, precum rigatoni!

Așa cum majoritatea oamenilor din lume știu să facă un sandviș cu brânză la grătar, orice roman poate găti  un castron de paste, să zicem doar carbonara. Dar asta nu înseamnă că toți reușesc bine rețeta. Stăpânirea rețetelor adevărate nu este ușoară și mulți doar se fac că le respectă. Cu cât mâncarea este mai simplă, cu atât este mai greu de preparat bine. Un exemplu perfect în acest sens poate fi găsit în realizarea uneia dintre cele mai cunoscute dintre cele 4 rețete de paste importante, dar ținută cam în umbră de celelate 3: pasta alla gricia. 

Pasta alla gricia,este adesea descrisă ca o „amatriciana albă” sau „carbonara fără ouă”, definiții care o leagă de frații săi romani mai cunoscuți. Niciuna dintre aceste explicații nu este vădit greșită, dar nu îi acordă acetsei rețete pasta alla gricia  creditul pe care îl merită. 

Probabil ca pasta alla gricia este  ruda mai mare  a amatricianei, rețetă introdusă în oraș de imigranții din Munții Apenini. Adăugarea de roșii pentru a face ceea ce știm acum ca amatriciana a fost o notă romană care a apărut mai târziu în joc.De fapt această rețetă este foarte simplă și este făcută cu paste uscate, gătite și îmbrăcate într-un sos făcut cu guanciale, piper negru, apă de gătit pastele și brânză Pecorino Romano rasă. 

Dar țineți minte că  este sacrilegiu, adăugarea a ceva precum ceapa tocată sau vin alb după cum facunii moderniști. 

Dacă vrei să faci paste alla gricia, atunci vei avea nevoie de guanciale. Nu pancetta. Nu slănină. Între carbonara, amatriciana  și gricia, aceasta din urmă are cea mai scurtă listă de ingrediente. Nu există gălbenuș de ou, nici roșii proaspete. Există guanciale, piper, paste și brânză, iar sosul în sine este puțin mai mult decât o emulsie de grăsime de porc topită și apă cu amidon. Știind asta, trebuie să mergeți cu cele mai bune produse.

Sfat.Pentru a  a face crocante guanciale și  în mod corespunzător, este important să gătiți la foc mediu-mic, astfel încât să nu se ardă înainte de a-și lăsa grăsimea. 

Cele patru paste clasice de la Roma pot fi preparate  cu câteva forme diferite de paste. Pentru carbonara sunt spaghete; amatriciana se face cel mai frecvent cu bucatini; iar cacio e pepe este în mod tradițional combinat cu tonnarelli, o pastă proaspătă din aluat cu ou, care arată ca spaghete groase, pătrate. Gricia poate fi servită cu spaghete, dar mi se pare că se potrivește cel mai bine cu rigatoni. Doar paste de calitate, nu orice fel. De preferat cele artizanale. 

Veți avea nevoie și de Pecorino Romano un produs cu statut de Denumire de Origine Protejată (DOP) în Uniunea Europeană. Această denumire este un sigiliu de calitate care diferențiază produsele specifice regionale de imitatorii lor. Brânza care poartă eticheta Pecorino Romano poate fi făcută numai din lapte de oaie în anumite regiuni ale Italiei, iar producția sa este supravegheată de un consorțiu. Brânza pe care o veți găsi pur și simplu etichetată „Romano”, pe de altă parte, este făcută din lapte de vacă și nu este supusă regulilor stricte ale producției de Pecorino Romano. Romano este o imitație slabă care nu se apropie de aroma articolului autentic. 

Să trecem la gătitul acum al pastelor alla Gricia, pas cu pas.

Pe scurt iată ce ingrediente am folosit pentru două persoane:  

Rigatoni 200 gr., guanciale 150 gr.,  Pecorino Romano DOP  60 gr. - dat pe răzătoare, sare marină neiodată, fină după gust și sare grunjoasă pentru fiert.

Vă recomand să mâncați imediat. Dacă preferați, pastele alla gricia pot fi păstrate la frigider până la 1 zi. 

Pasul 1: Tăiați și gătiți Guanciale 

Începeți prin a pune guanciale în congelator pentru câteva minute. La fel ca slănină și pancetta, guanciale refrigerat sau congelat este mult mai ușor de tăiat în lardon (fâșii mici sau cuburi). Odată ce guanciale este tăiat complet,  gătiți într-o tigaie mare de oțel inoxidabil cu un strop de ulei de măsline, la foc mediu-mic până când cea mai mare parte a grăsimii s-a făcut și bucățile sunt aurii și crocante. Scoateți apoi bucățile de guanciale din tigaie cu o lingură cu fantă și le dați deoparte, lăsând grăsimea topită în tigaie. 

Îndepărtarea guancialei gătite în această etapă ne permite să-i controlăm textura în vasul finit și ușurează construirea unui sos emulsionat stabil. Lăsând guanciale în tigaie pentru întregul proces, l-ar face moale și moale, în loc de acel punct dulce între crocant și fraged (mai multe despre asta mai târziu). Nu aruncați nimic din acea grăsime frumoasă de guanciale. Tot ce veți face este să aruncați bani și aromă. 

 Pasul 2: 

 Odată ce guanciale este scos, reduceți focul la mic și măcinați o cantitate sănătoasă de piper negru în grăsimea caldă de guanciale.  Odată ce piperul este în tigaie,  învârtiți până când începe să facă spumă și să-și elibereze aroma florală. 

Pasul 3: Gătiți pastele al dente 

În timp ce guanciale este gătit, aduceți trei litri de apă la fiert într-o oală. Gătirea pastelor într-o  cantitate mai mică de apă  are ca rezultat o apă mai amidonată, iar pentru gricia este nevoie. Nu numai că vom găti pastele cu mai puțină apă, dar le vom scoate din acea apă mai devreme și le vom termina gătirea pentru o perioadă lungă de timp în tigaie, adăugând apa rezervată pentru paste pentru a le ajuta să se gătească. 

Prin urmare, trebuie să  condimentăm apa pentru paste cu sare, deoarece vom reduce o cantitate mare din acea apă pentru paste în sos. Rețineți că celelalte elemente principale ale felului de mâncare - guanciale și Pecorino Romano - sunt, de asemenea sărate. Odată ce apa este clocotită, adaugăm pastele alese ( eu am folosit rigatoni) în oală, amestecăm frecvent în primul minut pentru a nu se lipi pastele și fierbem cu tre minute mai puțin decât eticheta.

În timp ce pastele se gătesc, punem o strecurătoare într-un castron mare și îl punem în chiuvetă. Scoateți la sfârșit 2 cănă mari de  lichid de apă pentru paste și  transferați-l în tigaie, pe care o repuneți la foc mare, aducând amestecul de apă pentru paste și grăsime guanciale la fierbere rapid pentru  emulsiona. Scurgeți pastele în vasul pregătit, rezervând restul de apă pentru paste pentru mai târziu, apoi adăugați-le  în tigaie. 

Pasul 4 

Odată ce pastele sunt în tigaie, suntem la jumătatea drumului. Deoarece pastele sunt fierte doar al dente în oală, va trebui să le terminăm în tigaie. În această etapă, este important să menținem conținutul tigaiei clocotind constant – gătim simultan pastele, construim emulsia de sos și glazurăm rigatoni în acea emulsie. 

Acesta este un moment grozav pentru a-ți testa  abilitățile de a mânui  tigaia. Dacă nu sunteți maestru în această tehnică de învârtire, puteți pur și simplu să răsuciți tigaia și să folosiți o lingură (nu clești) pentru a amesteca rapid pastele. Frumusețea gătirii pastelor în acest fel este că rigatonii vor continua să scurgă amidonul în sos, întărind emulsia, în timp ce sosul  acoperă rigatonii. Este o relație reciprocă de a primi și a da și a lua. 

Această metodă extinde, de asemenea, fereastra de timp de gătire pentru pastele perfect al dente. Vrei ca sosul să fie îngroșat, complet emulsionat și doar să se amestece pe marginile tigaiei. Dacă sosul începe să se reducă prea mult înainte ca pastele să se termine de gătit, tot ce trebuie să faceți este să adăugați puțină apă pentru paste în tigaie și să continuați să se învârtească. Chiar înainte ca pastele să ajungă la un al dente perfect, returnați guanciale în tigaie și combinați-le cu pastele. Acest scurt timp în tigaie permite cărnii de porc să se încălzească și să se înmoaie puțin, oferindu-ne acel echilibru perfect crocant și mestecat.

Pasul 5 

Opriți apoi gătirea pastelor pe foc, pentru ca adaosul (sau  adaosurile  mai exact) de Pecorino sa nu rupă emulsia. Începeți prin a adăuga jumatate de pecorino ras, amestecând totul până când brânza este complet încorporată. Apoi adăugați brânza rasă rămasă și repetați pasul de amestecare pentru a încorpora și topi pecorino pe deplin. Adăugarea brânzei în două etape împiedică să se aglomereze și să strice gricia perfectă pe care am construit-o atât de atent.

 

Și iată, pasta alla gricia. Simplu, nu? Spor la treabă și poftă bună!

 



 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ingrediente pentru 4 persoane

 

 

 

INGREDIENTE

 

 

 

 

 

 

 

    Rigatoni 320 g

 

 

 

    Slanina (deja piperat) 250 g

 

 

 

    Pecorino romano pentru răzuire 60 g

 

 

 

    Sare după gust

 

 

 

 

 

 

 

CONSERVARE

 

 

 

Se recomandă consumul imediat. Dacă este cu adevărat necesar, pastele alla gricia pot fi păstrate la frigider maximum 1 zi. Congelarea nu este recomandată.

 

 

 

SFAT

 

 

 

Slănina trebuie gătită într-o tigaie deja fierbinte, la foc mediu, verificând din când în când gătitul pentru a evita arderea. Dacă folosiți o slănină nu piperată la exterior, adăugați un piper negru ras după gust în timpul gătitului.

 

 

 

Mod de preparare

 

 

 

Cum se prepară “Pasta alla Gricia”

 

 

 

 

 

 

 

1- Pentru a pregăti pasta alla gricia, așezați mai întâi o tigaie plină cu apă pe foc care va fi folosită pentru gătirea pastelor. În acest moment luați slănina și tăiați-o în felii de 1 cm grosime.

 

 

 

 

 

 

 

2- Apoi separați coaja care poate fi prezentă (o puteți păstra la frigider și o puteți refolosi în alte rețete, precum supe) și din felii obțineți fâșii de aproximativ jumătate de cm grosime.

 

 

 

 

 

 

 

3- în tigaie deja fierbinte se toarnă slănina, fără a adăuga alte grăsimi

 

 

 

 

 

 

 

4- lăsați-i să sfârâie la foc mediu timp de aproximativ zece minute până devine auriu și crocant

 

 

 

 

 

 

 

5- având grijă să nu-l ardeți. Între timp apa va fi clocotită, adăugați sare și gătiți pastele

 

 

 

 

 

 

 

6- în timp ce pastele se gătesc, radeți fin Pecorino. Când pastele lipsesc la 2 minute de la sfârșitul gătitului, încetiniți fierberea guancialei turnând o zeamă de apă de gătit pentru paste (gătitul guanciale se va opri și amidonul eliberat din paste va crea o cremă plăcută)

 

 

 

 

 

 

 

7- Se agită puțin tigaia pentru a agita bucățile de slănină. În acest moment pastele sunt fierte, scurgeți-le direct în sosul

 

 

 

 

 

 

 

8- păstrând apa de gătit. Se sotează aproximativ 1 minut, agitând tigaia și amestecând. Apoi scoateți tigaia de pe foc, presărați cu o treime din Pecorino ras

 

 

 

 

 

 

 

9- și adăugați puțină apă de gătit după cum este necesar.

 

 

 

 

 

 

 

10-Se amestecă și se sotează din nou pastele; veți observa că s-a creat o cremă gustoasă

 

 

 

 

 

 

 

11- Puteți servi pastele alla gricia și ornați fiecare fel de mâncare cu restul de Pecorino.

 

 


Floșcotina (lutică, luteniță sau papacioacă) sos oltenesc

Floșcotina (lutică,
luteniță sau papacioacă)
sos oltenesc

.

Floșcotina (lutică, luteniță sau papacioacă) sos oltenesc
Floșcotina (lutică,
luteniță sau papacioacă)
sos oltenesc

🍅Floșcotina este un preparat de vară, făcut din roșii de grădină bine coapte, gătite sub țest, în cuptor sau pe plită. Se pregătește cu mujdei de usturoi, pătrunjel verde creț, ardei copți sau iuți, vinete coapte și se asezonează simplu, cu sare și piper, după gust.În mod tradițional, roșiile se coc sub țest, de obicei după ce s-a scos pâinea, și se lasă până când coaja crapă, iar pulpa devine moale și suculentă. Apoi se curăță de pieliță și se zdrobesc cu furculița într-un castron. Consistența sosului poate fi ajustată după preferințe, mai groasă sau mai fluidă, în funcție de cât suc se păstrează din roșii. Cele mai potrivite sunt roșiile cărnoase, zemoase și bine coapte.

🍅Floșcotina, cunoscută și sub denumirile de lutică, luteniță sau papacioacă, este un sos specific Olteniei, rar întâlnit în cărțile de bucate, dar bine cunoscut de cei care au copilărit sau și-au petrecut verile la țară în sud-vestul României.

Numele „floșcotină” vine chiar de la textura finală – o „fleoșcăială” de roșii bine înmuiate. Denumirile lutică și luteniță au origine slavă, iar preparate similare se regăsesc și în bucătăriile sârbă și bulgară, unde apar în diverse variante, de la sosuri proaspete până la compoziții mai dense, apropiate de zacuscă. În unele sate, i se mai spune și papacioacă, termen care sugerează un sos moale, bine înmuiat


Ingrediente:

  1. 8 roșii bine coapte
  2. 3 vinete
  3. 3 căței de usturoi românesc
  4. ulei de măsline
  5. sare marină neiodată (de preferat grunjoasă)
  6. câteva fire de pătrunjel creț proaspăt
  7. piper verde, proaspăt măcinat



Mod de preparare:

  • Roșiile se spală și se coc pe grătar, în cuptor bine încins sau sub țest, întorcându-le din când în când. Sunt gata atunci când coaja crapă și se desprinde ușor de pulpă.
  • Vinetele se coc separat, se curăță ca pentru salata de vinete și se toacă mărunt sau se pasează, apoi se pun într-un castron.
  • Roșiile coapte se zdrobesc cu furculița (sau se pot mixa ușor), apoi se amestecă cu usturoiul, pătrunjelul tocat, sarea și piperul. Opțional, se poate adăuga ardei iute, proaspăt sau uscat. Compoziția se toarnă peste vinete, fără a adăuga apă.
  • Pentru un gust mai echilibrat, se poate adăuga o lingură de ulei de măsline și, opțional, o linguriță de zahăr, care va tempera aciditatea roșiilor. Usturoiul poate fi folosit crud sau copt împreună cu roșiile.
  • Se amestecă bine totul, se potrivește de sare și se adaugă treptat ulei, după gust.


    • Floșcotina se servește imediat, alături de pâine caldă sau mămăligă, dar merge la fel de bine cu legume la grătar, carne sau pește.

Spor la gătit și poftă bună! 





joi, 20 februarie 2025

Sarmuzacul- mujdeiul dobrogean

Sosurile de usturoi sunt răspândite în toata lumea deci nu puteau să lipsească și din spațiul nostru geografic. 

Radu Anton Roman, maestrul gastronomiei româneşti, notează într-una din lucrările sale:”cel mai simplu şi mai sărăcăcios vi-l oferă unele restaurante, cu pipeta contra preţului unei vile la Vama Veche, pe plajă făcut doar din: usturoi, sare, apa”. 

E drept că cel mai bun sos de usturoi care dă savoare fripturii şi peştelui se prepară din trei ingrediente. De-a lungul timpului, mujdeiul a însoţit numeroase feluri de mâncare în bucătăria românească şi a condimentat mesele încărcate de bucate.

Dunarea, Marea Neagra și Dobrogea -este  locul de întâlnire al tuturor neamurilor din Orient și Occident!. Meșterii mari ai mujdeiului în Dobrogea trăiesc, pentru că soarele aspru și uscat al podișului format prin tocire de cei mai batrâni munți  ai Europei și
totodată, cel mai secetos loc din România (învecinat însă cu Marea Neagră și Delta Dunării  a născut o bucătărie ciudată, deopotrivă aspră și catifelată. 

Aici în aceeastă zonă, usturoiul, după ce, la fel ca peste tot, e pisat cu sare pâna se face pastă, e frecat apoi îndelung cu ulei bun, (de masline, dacă e să fie)  pâna maioneza se face!

Sarmuzacul astfel obtinut, ș fin și  sofisticat  e ornat cu câteva frunzulite de verdeață  se folosește la carne dar mai ales la pește pentru că uleiul ține usturoiul viu, împiedicându-l să oxideze sau să se marineze, cum fac apa si otetul.

Dar cum să pregătim cel mai uşor sos de usturoi?:

“Usturoiul se pisează, mărarul se toacă, sarea se presară şi totul se amestecă, mergând manuşă moale (da’ iute!) mai ales la cărnuri fierte. În funcţie de zonele geografice, la reţeta de bază a mujdeiului, gospodinele adaugă alte ingrediente. De exemplu, spunea Radu Anton Roman, “orice muică adaugă la pasta de bază - usturoi, sare, apă - o lingură de oţet, o linguriţă de ulei de floarea soarelui şi o lingură de mărar tocat, ca să se cheme că trecem prin Oltenia. Pe la Calafat se face şi acest mujdei cu verişori prin Balcani: o ulcică de iaurt ori lapte bătut (da’ mai gros), 2 căpăţâni de usturoi, 2-3 legături de marar, un praf de sare.

Sarmuzacul, sau maioneza de usturoi, are un gust picant, ușor acrișor, este preparatul întâlnit în zona Dobrogei și se poate servi alături de preparatele din pește și cele pe grătar.În zona Dobrogei  sarmuzacul exista în două variante: cea simplă, ca maioneza de usturoi dar și în varianta cu roșii coapte. Ambele variante sunt grozave.

Trebuie să reșineți că sarmuzacul nu este maioneză CU usturoi, ci DE usturoi.

Mai jos o variantă de rețetă de mujdei lipovenesc.

Ingrediente pentru  6 portii: 3 căpățâni de  usturoi, 200 ml.ulei, sare neiodată, 5 roșii cărnoase, 3 linguri zeamă de lămâie (sau oțet)

 

Mod de preparare: A. Usturoiul se curăță și se presează cu presa pentru usturoi. Se zdrobește apoi foarte bine și se freacă cu o linguriț de sare. B. Sarmuzacul fiind de fapt o maioneză de usturoi, practic se freacă usturoiul adăugând puțin câte puțin din cantitatea de ulei. Dacă vi se pare prea mult ulei, desigur că puteți adăuga o cantitate mai mică! Deci aveți grijă să turnați uleiul fir, câte puțin, în timp ce alergați bezmetic cu lingura prin castron până când nu mai puteți. În această etapî nu puteți trișa, deoarce  se poate întâmpla exact ca la maioneză, ca acest sos de usturoi să se taie. Partea bună e că se repară iar partea proastă e că-i păcat de toată munca dvs. de până acum. Deci încă o dată vă spun să  nu adaugati prea mult ulei de-o dată. C. Maioneza de usturoi crește încet, încet în volum și devine din ce în ce mai groasă și mai tare. Atenție : Dacă ajungeți la jumătatea cantității de ulei și pe bune nu vă doare mâna de la viteza și forța cu care învârtiți acolo, e posibil să nu faceți ce trebuie. Aproape de final puneți zeama de lămâie/oțet. Amestecați bine, apoi închideți cu ultimele picături de ulei. La final veți obține un mujdei tare în care lingurița va sta fix, fără să cadă.  D. Sarmuzacul este gata de consum, însă acum îi veți adăuga roșiile coapte înmuiate bine, rumenite și moi în interior. E.  Scurgeți apa în exces lăsată de roșii la  coacere, deoarece altfel veți subția prea mult sarmuzacul. Curățați roșiile de coajă,  tocați-le mărunt și  amestecați-le cu mujdeiul pregătit. Aromatizați cu ce fel de frunze doriți. F. Păstrați sarmuzacul la frigider până la momentul servirii pentru a-și păstra mai bine forma. Atenție că sarmuzacul este bine să fie gata cu puțin timp înainte să fie gata peștele sau carnea deoarece se poate separa uleiul de usturoi. 

Spor la treabă!

marți, 21 ianuarie 2025

Pasta Risottata: Fundamentele

 Un articol interesant marca La Cucina Italiana

Pasta Risottata: Fundamentele


Când să gătești paste risottata – și când nu. Iată sfatul nostru.

Fără strecurătoare , fără oală cu apă clocotită: este nevoie doar de o tigaie și puțină răbdare pentru a face paste risottata. Această tehnică de gătit – furată din risotto – este definită de absorbția lichidului de către paste și oferă un rezultat mai cremos, mai amalgamat. Dar este întotdeauna recomandat? Răspunsul este un nu răsunător.

 

Pasta risottata: tehnica

Pastele risottata se gătesc direct în tigaie (ca un risotto), adăugând treptat apă și continuând să amestecați până când lichidul este absorbit complet de amidon. Amidonul eliberat de paste se va lega de sos, asigurând o mantecatura perfectă . În loc de doar apă, puteți folosi și apă aromată sau bulion.

 

Pentru a nu fi nevoit să începi de la zero în tigaie, totuși, poți începe și prin a fierbe pastele în apa clasică cu sare timp de 2-3 minute și apoi completează risottata de paste în tigaie.

 

Când să „risottare” pastele

Tehnica pentru paste risottata este recomandată atunci când sosul nu este, din punct de vedere tehnic, un sos, ci o emulsie – mai ales când nu există elemente capabile să lege ingredientele între ele. În aceste cazuri, amidonul ne vine în ajutor, creând o textura cremoasă plăcută. În funcție de preferințe, poți și „risottare” paste cu usturoi, ulei și ardei iute roșu sau când faci spaghetti alle vongole.

 

Când să nu folosești tehnica

Riscul folosirii tehnicii pentru pasta risottata este ca pastele să nu fie gătite corect sau să nu fie gătite uniform. Din acest motiv, soiurile mai mari de paste nu sunt recomandate - deoarece ar fi dificil să gătiți pastele în mod corespunzător și uniform. Acest lucru se datorează faptului că pastele nu ar putea fi niciodată acoperite complet de lichidul de gătit. (Dimpotrivă, dacă se adaugă prea multă apă, riști ca pastele să fie prea lichide.)

 

În ceea ce privește condimentele sau sosurile, tehnica de paste risottata poate fi inutilă atunci când există deja un ingredient capabil să se lipească de pastele, cum ar fi oul într-o rețetă de carbonara. De asemenea, risottatura ar trebui să fie absolut evitată dacă utilizați un sos precum bechamel, care conține deja o componentă de amidon: pastele nu ar putea să se rehidrateze și să se gătească.

 

Citiți și :   Secretele bucătăriei italiene: Pasta Mantecata


În italiană, termenul „mantecare” se referă la o tehnică de gătit folosită pentru risotto și mâncăruri de paste - și avem câteva sfaturi pentru a o stăpâni!

Ești un adevărat iubitor de paste? Iată trei mici secrete pentru mantecatura perfectă. În italiană, „mantecare” înseamnă amestecarea unui sos sau a ingredientelor pentru o consistență cremoasă și corpolentă. Mantecatura este un proces rapid efectuat la sfârșitul gătitului, permițând tuturor ingredientelor să se lege între ele. Amintiți-vă, aceasta este doar pentru paste uscate.


Unul. Apă și sare

În primul rând, nu uitați să fierbeți pastele uscate în multă apă cu sare, urmând regula „10, 100 și 1000”. Sunteți familiarizat cu regula „10, 100 și 1000” înseamnă că ar trebui să utilizați întotdeauna ½ oz de sare, 4 oz de paste și 4 căni de apă în cazul în care sosul conține deja sare, s-ar putea să nu fie nevoie să îl adăugați.


Două. Timp de preparare a pastelor

Pentru o mantecatura perfecta este important sa scurgi pastele cu 3-4 minute inainte de ora indicata pe ambalaj. Veți continua apoi să gătiți cu orice sos pe care l-ați ales, adăugând treptat apa de gătit din paste - trucul principal pentru mantecatură. De fapt, amidonul eliberat în apa de gătit acționează ca un fel de „clei natural”, dând sosului o consistență irezistibil de cremoasă.


Trei. Asezonare

Odată ce pastele au ajuns la consistența potrivită, se ia de pe foc și se adaugă un ingredient gras: Cu ulei, preparatul tău va avea un gust mai intens, în timp ce cu unt, va fi puțin mai dulce. În funcție de rețetă, puteți adăuga niște brânză rasă pentru aromă și consistență. În cele din urmă, prăjiți toate ingredientele într-o tigaie pentru a crea un fel de emulsie. Serviți cald și bucurați-vă!


Despre faimosul ragú

Un articol foarte interesant. Sursa :Menta & Rozmarin cultura gastronomica si explorari culinare.

 

Cu siguranta va amintiti de faimosul ragú la care am muncit aproape doua zile atunci cand am compus preparatul pentru concursul #romacuelectrolux. In documentarea acelui preparat am gasit o serie de informatii fascinante atat despre arancini (arancine) di riso, cat si despre ragu. Daca despre arancini am detaliat suficient in articolul anterior, m-am gandit ca poate ar fi util sa dedic un pic de timp si acestui preparat aparent banal, dar care studiat in amanunt cred eu ca devine foarte interesant.

 

Ragu – de unde incepem?

Denumirea de ragù vine din franceza (ragoût). Se pare ca termenul dateaza de prin 1642, cand era utilizat pentru a descrie ceva ce avea rolul de a stimula apetitul. Larousse Gastronomique defineste ragoût-ul ca fiind o mancare scazuta, obtinuta din carne (porc, vita, vanat, pui), peste sau legume taiate in bucati si gatite intr-un sos dens, cu ierburi si condimente. La fel ca multe alte popoare care s-au inspirat si inca se mai inspira din bucataria franceza clasica, italienii au preluat denumirea, transformand-o in ragú. Si au dezvoltat variante proprii, in diverse interpretari, care variaza de la o zona la alta.

 

Oarecum surprinzator, Larousse Gastronomique (eu am o editie concisa publicata in 2011) defineste separat termenul de ragú ca fiind “renumitul sos Bolognese, pe baza de carne, servit in general cu spaghetti”.  Faptul ca in realitate in Bologna, ragú-ul nu este servit in mod obisnuit cu spaghetti – ci cu tagliatelle, este citat in Larousse ca o curiozitate. Este de inteles insa de ce spaghetele sunt totusi mentionate in descrierea initiala. Daca faceti o scurta incursiune in o buna parte din restaurantele italienesti din afara Italiei, veti fi surprinsi (sau poate nu?) sa gasiti foarte des in meniuri “Spaghetti Bolognese“. La fel, cu o scurta cautare pe google dupa “spaghetti bolognese” o sa gasiti mai mult de 1.7 milioane de rezultate.

 

Una din explicatii poate fi aceea ca de-a lungul vremii, in afara Italiei, spaghetele au devenit un fel de simbol – spre deosebire de tagliatelle care nu sunt neaparat la fel de populare. De aici si pana la asocierea lor cu ragú alla Bolognese a fost doar un pas, iar ceea ce a urmat a fost acest hibrid numit “spaghetti bolognese“. Autori mai noi si multi chefi din afara Italiei considera ca aceasta denumire nu este neaparat gresita. Argumentul lor este acela ca limbajul, la fel ca si preparatele culinare, evolueaza si se transforma, preluand diverse influente culturale si regionale. In schimb, daca intrebati un italian din Bologna sau din imprejurimi, mai mult ca sigur ca opinia lui va fi complet diferita. Si probabil mult mai radicala. Massimo Bottura chiar face mare caz pe aceasta tema, afirmand ori de cate ori are ocazia ca “there is no such thing as Spaghetti Bolognese“.

 

Parerea mea este aceea ca atunci cand ne referim la “traditionalele paste italiene cu ragu alla Bolognese” ar fi corect sa utilizam in reteta tagliatelle pe considerentul ca ragú-ul alla Bolognese se serveste in mod traditional cu tagliatelle. Daca vorbim in schimb despre paste cu ragu, povestea se schimba complet. Pentru ca in definitiv, cine ne poate opri sa facem linguine cu ragu? Sau maccheroni?

 

Dar pana sa ne hotaram cu ce paste asociem ragu-ul, hai inainte sa vedem cum il facem. Sau mai exact, cum il fac altii.

 

Cum se prepara ragú-ul?

Raspunsul la aceasta intrebare nu este deloc simplu si asa cum vom vedea, variaza in functie de regiunea la care ne referim. Oarecum de asteptat, spre deosebire de Larousse-ul frantuzesc, La Grande Enciclopedia della Gastronomia (considerata echivalentul Italian al lui Larousse) face doar o scurta referire la ragoût, dezvoltand in schimb despre ragú pe aproape doua pagini. La fel, daca in Larousse erau detaliate doar doua tipuri principale de ragoût, in Italia povestea devine mult mai interesanta. Aici diferentierile se fac pe de o parte in functie de metoda de preparare iar pe de alta parte in functie de influentele regionale. Le luam pe rand.

 

In functie de metoda de preparare avem ragú preparat cu carne macinata si ragu preparat cu bucata intreaga de carne. Ragú-ul preparat cu carne macinata este desigur cel mai cunoscut si cel mai des intalnit in meniuri si retete. Metoda care implica bucata intreaga de carne este mai putin cunoscuta, fiind intalnita mai degraba in partea meridionala a Italiei si catre sud, dar cu precadere in Napoli si Potenza. Ceea ce mi s-a parut fascinant in povestile vechi despre ragu-ul preparat in acest fel, este faptul ca bucata de carne se servea de obicei duminica, ca fel principal la masa de pranz. Mai departe, sosul rezultat era apoi pastrat si mancat in timpul saptamanii, simplu ori cu paine, cu paste si branza picanta sau cu orez. Povestea asta spune multe despre acea ‘cucina povera‘ atat de des intalnita in gastronomia italiana, unde carnea era rezervata pentru sarbatori si evenimente. Poate ca, uitandu-ne inapoi in istorie, avem cu totii cate ceva de invatat de aici.

 

Cat dureaza sa faci un ragu?

Un element comun, indiferent daca vorbim de ragu cu carne macinata sau nu, este timpul indelungat de preparare. Se spune ca nu ai voie sa grabesti un ragu. Iar in cartile vechi am gasit ca pe vremuri, cel mai bun ragu era cel facut de paznici – pentru ca doar ei aveau timp sa supravegheze ragu-ul care fierbea ore in sir, in ceaune, la foc mic.

 

In cercetarile mele am gasit varii indicatii cu privire la timpul de fierbere pentru ragu. De la retete care indicau 2 ore ca timp suficient, pana la recomandari de 8 ore sau chiar mai mult. Cu alte cuvinte, ‘cate bordeie atatea obiceiuri’. Desigur ca in zilele noastre, sa stai sa fierbi 6-7-8 ore la un ragu e de-a dreptul o utopie. Si in all honesty, ma indoiesc si ca ‘nonna’ – chiar daca e pensionara si teoretic ar avea timp – face asta. Asadar, ce facem? Reducem timpul de fierbere si pierdem la gust? Sau ne petrecem jumatate de zi in bucatarie, dar la final avem satisfactia unui gust cu adevarat intens?

 

Un pic de food science

Desigur ca pe vremuri nu s-a ocupat nimeni sa gaseasca o explicatie stiintifica a faptului ca ragu-ul fiert timp indelungat, la foc mic, este mai bun decat cel facut rapid. Dar spre norocul nostru, gastronomia – ca stiinta – se bucura de tot mai mult interes in zilele noastre.

 

Harold McGee (supranumit si parintele stiintei din jurul gastronomiei moderne) explica pe larg in cartea sa de referinta McGee on Food and Cooking, despre felul in care enzimele continute in carne se transforma in timpul procesarii termice. Pe scurt, in timpul fierberii, proteinele se transforma in gelatina, care se dizolva apoi in lichid. Pe masura ce apa se evapora in timpul fierberii, gelatina se degradeaza in amino acizi individuali – responsabili pentru eliberarea aromelor intense. McGee explica apoi ca gatitul timp de indelungat, la temperaturi mici, ajuta carnea sa devina mai moale, iar aromele sa devina mai intense. In contrast, gatitul la temperaturi ridicate poate avea acelasi efect asupra texturii carnii (in special cand e vorba de carnea tocata, care nu ridica foarte mari probleme), insa compusii aromatici se vor volatiliza mai rapid, iar astfel intensitatea aromei se va pierde. Asadar, secretul pastrarii aromelor pare sa fie gatitul la foc mic, pe timp indelungat.

 

Mai departe, Herve This (unul dintre fondatorii gastronomiei moleculare), arata in studiile sale ca atat timpul de fierbere cat si temperatura sunt doua dintre elementele esentiale care influenteaza gustul unui preparat. However, Herve This atrage totusi atentia ca (very much) longer nu inseamna neaparat better. Discutia la care fac referire era despre stock, dar principiile pot fi usor transpuse la slow cooking. Moleculele aromatice sunt prin natura lor volatile. Iar procesarea termica pe timp prea indelungat poate duce la evaporarea lor.

 

Complicat? Cam da, dupa cum se pare. Insa daca ar fi sa retin ceva din toate explicatiile stiintifice pe care le-am citit, eu as retine ca poti face un ragu decent si intr-o ora (mai ales daca nu faci cantitati impresionante). Si ca nu e neaparat ceva gresit sa faci asta. Insa daca vrei sa faci ceva cu adevarat spectaculos, fa din ragu o sarbatoare si ia-ti cateva ore in plus sa lucrezi la el. Ai sa vezi diferenta.

 

Gata cu stiinta, inapoi la povesti

Asa cum spuneam undeva mai sus, in functie de influentele regionale, gasim ragu cu carne de porc, cu carne de vita, de capra sau chiar cu peste. Dezbaterile pe tema ‘cum se face un ragu original‘ sunt lungi si probabil ca nu se va ajunge vreodata la un rezultat care sa multumeasca pe toata lumea. Mai mult decat atat, eu as merge pana acolo incat as spune ca there is no such thing as ‘un singur ragu original’. Exista intr-adevar o reteta traditionala de ragu alla Bolognese. La fel cum exista o reteta traditionala de ragu sicilian, or napoletan. And so on. Parte din ele sunt depozitate la Accademia Italiana della Cucina si recunoscute in mod oficial ca fiind traditionale. Dar si aici poate fi destul loc pentru dezbateri. Hai sa dezvoltam putin.

 

Ragu alla Bolognese

In nordul Italiei si in special in Bologna, ragu-ul traditional are la baza carnea de vitel. Reteta traditionala de ragu alla Bolognese (depozitata la Camera de Comert din Bologna in 1982) contine pulpa de vitel ca ingredient principal, apoi pancetta si un sofritto din ceapa, telina (tije) si morcov. Mai departe, avem passata, vin alb, lapte, stock si unt sau ulei de masline. Cu siguranta acesta este cel mai cunoscut tip de ragu. Dar si cel mai controversat, desigur. Am gasit sute (daca nu mii) de retete online si offline, care mai de care mai originala si mai traditionala. Accademia Italiana della Cucina rezolva cumva aceasta disputa, listand ingredientele principale si o metoda basica de preparare. Cu toate astea, cine vrea sa mearga in detalii, o poate face lejer. Vita sau vitel? Ce taietura de carne, din ce parte a animalului? Vin alb – ce struguri, din ce regiune? And so on.

 

Ragu Napoletano

La Napoli gasim un ragu din carne de porc. Asa cum mentionam mai sus, reteta istorica este cea cu bucata de carne de porc fiarta intreaga. However, sunt destul de rare cazurile in care ragu-ul se mai gateste in felul acesta, chiar si in Napoli. Varianta moderna este cu carne de porc macinata, sau – asa cum mentioneaza Accademia Italiana della Cucina – cu un mix din carne de vita si carne de porc. Ca o paranteza, in cercetarile mele am gasit chiar si o poezie dedicata ragu-ului de catre Eduardo De Filipo in 1959. Foarte pe scurt (pentru nevorbitorii de limba Italiana), De Filipo spune ca ragu-ul adevarat e cel pe care il face mama, iar cel facut de sotie nu e nici pe departe ragu, ci doar carne cu rosii. Poezia e parte dintr-o comedie intitulata ‘Sabato, Domenica e Lunedi’.

 

Ragu alla Pugliese

In Puglia intalnim si carnea de pui in ragu, singura sau in combinatie cu carnea de porc. Spre deosebire de celelalte regiuni, aici am intalnit pentru prima data carnea de pui taiata in bucatele (cuburi) si usturoiul ca ingredient, alaturi de ceapa. Tot in Puglia am gasit si un ragu din carne de iepure – ca variatiune pe aceeasi tema.

 

Ragu Siciliano

Mi s-a parut foarte interesant un ragu cu peste pe care l-am intalnit in diverse variante in bucataria siciliana. Si daca stam sa ne gandim, it makes sense. Pentru ca pe insula era mai greu de gasit carne de vita sau de porc, in schimb pestele s-a gasit dintotdeauna cu prisosinta. Cel mai popular pare sa fie un ragu cu peste spada, insa am gasit diverse variante cu alte tipuri de peste sau chiar cu fructe de mare.

 

As putea continua pe tema asta la nesfarsit, povestind despre ragu toscano, ragu alla romagnola, ragu lugano and so on. Dar mi-e teama ca si asa m-am intins prea mult – iar asta nu e vreo enciclopedie. Asa ca o sa ma opresc aici. Cel putin pentru moment 🙂

 

In loc de concluzie

 

Am inceput articolul asta acum un an. De atunci si pana acum m-am mai intors la el de cateva ori. Dar parca niciodata nu reuseam sa ii gasesc o structura, o noima. L-am si abandonat la un moment dat, gandindu-ma ca oricum probabil n-o sa intereseze pe nimeni. Apoi mi-am dat seama ca intr-un fel imi sunt datoare mie insami cu acest studiu. Pentru ca aveam nevoie sa structurez cumva toate informatiile pe care le-am cules din atatea carti si articole. Dar mai mult decat atat, aveam nevoie sa impart cu cineva toate povestile astea care mie mi se par absolut fascinante. Si cum n-am gasit pe nimeni dispus sa taca timp de doua ore, in timp ce eu vorbesc ca o moara stricata despre un sos de carne cu rosii (vorba lui De Filipo), here we are.

 


joi, 16 ianuarie 2025

Κοτόπουλο με λιαστή ντομάτα και ελιές Καλαμάτας-Kotópoulo me liastí ntomáta kai eliés Kalamátas-Pui cu roșii uscate la soare și măsline kalamata

Ingrediente:6-10 bucăți roșii uscate la soare în funcție de dimensiune, 2 jumătați  de piept de pui dezosat,  8-10 măsline kalamata fără sâmburi, 150 gr. brânză feta mărunțită, ¼ cană apă clocotita, 1/2 ardei kapia, oregano uscat după plac, o legatură pătrunjel creț, 2 linguri ulei extravirgin de măsline, sare marină neiodată și piper alb proaspăt macinat după gust.

 

Mod de preparare: Spălați pieptul de pui, uscați-l cu  șervet de hârtie de bucatărie,îndepărtați toată grăsimea de pe el, după care  înveliți-l în folie de plastic și  băteți-l pentru a obține o felie de carne cât mai plată la o grosime de aproximativ 6 cm, având grijă să nu rupeți carnea. Îndepărtați folia, ungeți pieptul de pui cu puțin ulei extravirgin de măsline și presărați oregano. Într-un castron mic, amestecați roșiile uscate la soare cu un pic de apa și lăsați-le  timp de aproximativ 10 minute, după care le scurgeți și le puneți înapoi în bol. Se amestecă măslinele fără sâmburi și tăiate rondele, pătrunjelul, oregano rămas și ardeiul cu roșiile uscate tăiate mai mărunt. Adăugați feta, amestecând ușor. Pe bucățile de pui pregătite anterior, așezați  o parte din mixul făcut, adăugând pătrunjel și piper proaspăt măcinat. Înfășurați totul și prindeți ruloul făcut cu o scobitoare ca să nu se deschidă. Puneți carnea astfel pregătită într-o tigaie bine încălzită și unsă cu puțin ulei și lăsăși să se facă aproximativ 3 minute pe fiecare parte. 

Îndepărtați ruloul din tigaie după acest timp, presărați-l cu puțină sare, și tăiați-l în rondele, așezați alături amestecul de roșii rămas și cartofi prăjiți (Patates Tiganites -Πατάτες Τηγανίτες). Serviți alături de o salată verde (Μαρουλοσαλάτα)

Spor la treabă și poftă bună!

 


 


 


Spaghetti alla Nerano (spaghete cu dovlecei)

Spaghetti alla Nerano este o rețetă de paste delicioase, tipică bucătăriei Campaniei, bazată pe câteva ingrediente simple: paste, dovlecei prăjiți, brânză provolone și busuioc. Se pare că în anul 1950 un proprietar de restaurant din micul golf Nerano, pentru a pune în valoare pastele și dovleceii, a încercat să adauge Provolone del Monaco, o brânză semi-picată din caș, tipică Munților Lattari unei rețete dând naștere asfel acestui nou preparat.

Pasta alla Nerano este perfectă de preparat pe tot parcursul anului, deși în Campania este considerată o rețetă de vară. Dovleceii, vara sunt foarte proaspeți, dulci și fragezi, ideali pentru această rețetă. 

Plăcerea acestui fel de mâncare constă în contrastul dintre aromele și texturile ingredientelor. Dovlecelul prăjit adaugă o notă de dulceață și o textură crocantă care contrastează cu cremositatea brânzei provolone. Busuiocul proaspăt adaugă preparatului o notă aromatică și proaspătă plăcută.

Numele acestei rețete vine de la locul în care a fost creată. Nerano este un sat fermecător de pe litoral, lângă Coasta Amalfi, în sudul Italiei.


Ingredientul principal al Pastei alla Nerano este o brânză specială: Provolone del

Provolone del Monaco
Provolone del Monaco

Monaco. Provolone del Monaco este o brânză învechită, produsă în Peninsula Sorrento, tipică Munților Lattari, ușor picantă și foarte gustoasă. Din acest motiv este perfect pentru a face Spaghetti alla Nerano, oferind preparatului gustul caracteristic. Altfel ar fi o pastă obișnuită cu dovlecei și brânză. Dacă nu o găsești, o poți înlocui cu un caciocavallo învechit bun, pentru a nu te îndeparta prea mult de aroma inițială.Provolone del Monaco, brânza gustoasă folosită în această rețetă, este renumită în această zonă. 
Caciocavallo
Caciocavallo
Cea mai larg acceptată teorie despre originea numelui  acestui tip de brânză  „Provolone del Monaco” este că producătorii de brânzeturi, cu încărcătura lor de provolone din diferitele sate ale peninsulei Sorrento, obișnuiau să se acopere cu o mantie de sac, asemănătoare celei purtate de călugări, pentru a se proteja de frig și umezeală.

Când au ajuns la Napoli, cei care lucrau în piață au început să îi numească „călugări”, iar brânza pe care o purtau cu ei a devenit Provolone del Monaco. 

Această teorie, care pare a fi cea mai adevărată, sugerează că acest provolone nu este legat în mod specific de zona Nerano, ci de produse dintr-o zonă mai largă a Campaniei.  Având în vedere că Provolone del Monaco este tipic pentru o anumită zonă a Campaniei, nu este întotdeauna ușor să o găsești. Prin urmare, pentru a face Spaghetti alla Nerano, de multe ori trebuie să înlocuim acest ingredient, chiar dacă fără tragere de inimă. Se poate folosi un Caciocavallo Semipiccante învechit bun sau un Provolone Stravecchio cu un post-gust picant, pentru a nu se abate prea mult de la gustul original. Există și cei care folosesc o parte Pecorino Romano și o parte Parmigiano Reggiano.

Trucul pentru a avea spaghete cremoase în rețeta alla Nerano este să le „risottare” cu apa de gătit și cu sosul, adăugând brânza rasă doar când căldura este stinsă („risottare” înseamnă a găti ca un risotto). Provolone la temperatură scăzută, ca în Cacio e Pepe sau ca în Pasta alla Gricia, va crea cremositatea gustoasă. Secretul obținerii spaghetelor cremoase este deci să nu lăsați preparatul să se usuce prea mult și să adăugați cu grijă apa de gătit pastele puțin câte puțin la nevoie, asigurând o emulsie perfectă! 

Pasta alla Nerano este potrivită ca prim fel pentru prânz și cină, nu numai în fiecare zi, ci și pentru ocazii mai speciale. 

Așa că haideți să vedem cum să faceți Spaghetti alla Nerano pas cu pas, cu toate sfaturile și trucurile pentru a obține un rezultat grozav!


Ingrediente pentru două persoane: spaghete 180 gr., brânză provolone 75-80 gr. ( Provolone del Monaco sau Caciocavallo), dovlecei 250 gr., busuioc proaspăt după gust, brânză Parmigiano Reggiano rasă  30 gr., sare marină neiodată fină după gust, piper negru după gust, ½ cățel usturoi, ulei de măsline extravirgin 2 ½ linguri, plus cât este necesar pentru prăjit.

 

Mod de  preparare: Pentru a pregăti Spaghetti alla Nerano, începeți prin a pregăti dovleceii.  Spălați-i și tăiați-i rondele subțiri. Încălziți uleiul de măsline într-o tigaie mare, iar când  uleiul atinge temperatura ideală de prăjire, scufundați feliile de dovlecei, doar câteva  o dată pentru a evita scăderea temperaturii uleiului și gătiți aproximativ 5-6 minute, timp suficient pentru a le colora maro auriu. O dată făcuți, scurgeți-i cu ajutorul unui  site și asezati-i pe o tavă tapetată cu prosoape de hârtie pentru a îndeparta excesul de ulei. Pe măsură ce gătiți dovleceii, asezonați-i cu sare și presărați peste ei frunze de busuioc rupte cu mâna. Puneți dovleceii deoparte și aduceți o oală cu apă cu sare grunjoasă ( 10% din cantitatea de paste)  la fierbere pentru a găti spaghetele al dente. Între timp,  radeți parmezanul și Provolone del Monaco, folosind o răzătoare grosieră.  Într-o tigaie largă, se încălzesc 30 gr. ulei de măsline extravirgin, se adaugă cățeii întregi de usturoi doar pentru a infuza aroma, (se scot apoi) și apoi turnați dovleceii făcuți anterior. Înăbușiți rapid dovleceii pentru  a-i înmuia usor,  nu pentru a-i  usca. După ce ați gătit spaghetele mai puțin 2-3 minute decât scrie pe ambalaj, adăugați-le direct în tigaia cu dovlecei, asigurându-vă că economisiți și ceva apă de gătit. Adăugați un polonic de apă de la gătit pastele, după cum este necesar, pentru a continua să gătiți spaghetele, amestecându-le ca pe risotto: va dura aproximativ 3 minute. Apoi stingeți focul. Turnați o porție de Provolone del Monaco, amestecând spaghetele pentru a se topi ca să se  creeaze un sos cremos; iar când a fost absorbit,  presărați Parmigiano Reggiano ras după care iar provolonele rămas. Îmbunătățiți și mai mult aroma adăugând frunze de busuioc rupte manual și  turnați încă un polonic de apă de la gătit pastele. Amestecați bine iar când totul este gata,  presarați piper proaspăt măcinat. Serviți Spaghetti alla Nerano fierbințe!

Spor la treabă și poftă bună!


miercuri, 15 ianuarie 2025

Paste alla puttanesca

Citind  wikipedia aflăm multe lucruri despre această rețetă și despre originea ei. Deoarece puttana înseamnă aproximativ „curvă” sau „ prostituată ”, iar puttanesca este un adjectiv derivat din acel cuvânt, este posibil ca felul de mâncare să fi fost inventat într-unul dintre multele bordele din cartierul muncitoresc  Quartieri Spagnoli din Napoli. Dar istoricul alimentar Jeremy Parzen sugerează și că : „Italienii folosesc puttana (și cuvintele înrudite) aproape în felul în care noi folosim rahat,  așa că pasta alla puttanesca ar fi putea fi în esență ca în expresia: „Tocmai am aruncat o grămadă de rahat din dulap într-o tigaie”.  

Felul de mâncare sub numele actual a apărut pentru prima dată în literatura gastronomică în anii 1960. Cea mai veche mențiune cunoscută despre pasta alla puttanesca este în Ferito a morte ( Răna mortală ) de Raffaele La Capria , un roman italian din 1961, care menționează „ spaghetti alla puttanesca come li fanno a Siracusa ” ( lit. „ spaghetti alla puttanesca așa cum îl fac ei”. la Siracuza ' ). Dar într-un articol din 2005 din Il Golfo - un cotidian care deservește insulele italiene Ischia și Procida - Annarita Cuomo a afirmat că sugo alla puttanesca a fost inventat în anii 1950 de Sandro Petti, coproprietar al „O Rangio Fellone, un faimos restaurant și local de noapte din Ischia. Potrivit lui Cuomo, momentul de inspirație al lui Petti a venit când, aproape de închidere, într-o seară, Petti a găsit un grup de clienți stând la una dintre mesele sale. Nu mai avea ingrediente și le-a spus că nu are suficiente pentru a le pregăti o masă. Ei s-au plâns că este târziu și le era foame, spunând „ Faci una puttanata orice ”, adică ceva de genul „fă pentru noi orice naiba ai!”.  Petti nu avea decât patru roșii, două măsline și câteva capere – ingredientele de bază pentru sugo , „Așa că le-am folosit pentru a face sosul pentru spaghete”, i-a spus Petti lui Cuomo. Mai târziu, Petti a inclus acest fel de mâncare în meniul său ca spaghetti alla puttanesca făcut cu spaghete de spelta din cereale integrale.

În mod tradițional, sosul este servit cu spaghete, deși este și combinat cu penne , bucatini , linguine și vermicelli. 

Nu și-ar fi putut imagina niciodată că ceea ce era pe cale să creeze cu resturile de prin bucătărie va fi un fel de mâncare care va  intra în istoria Italiei.

Ca o mențiune, usturoiul și anșoa sunt omise în varianta napolitană.


Ingrediente: pentru 2 persoane. 7 fileuri de hamsii-(în ulei de măsline extravirgin), tocate+ 4 linguri de ulei din cutie, 4 căței de usturoi-taiați în jumătăți, 1/2 ardei iute roșu, fără semințe și tocat,  80 gr. de măsline fără sâmburi negre- jumătate tocate+jumătate lăsate întregi, 80 gr. de măsline verzi fără sâmburi-jumătate tocate+jumătate lăsate întregi, 2 linguri de capere desărate un pic, 8 roșii cherry- tăiate la jumătate, 400 gr. roșii în suc propriu, 1/2 pahar vin alb sec,  1 legătură de busuioc -tocat grosier,  coaja și sucul de la o lămâie bio, 1 lingură de oțet balsamic, 150 gr. de spaghete de spelta ,  sare de mare marină neiodată și   piper negru proaspăt măcinat.

Mod de preparare: 1. Pentru început, puneți uleiul  de la hamsii într-o tigaie mare  la foc mediu. Odată fierbinte, înăbușiți usturoiul și ardeiul iute în ulei timp de 2 minute/ 2. Adăugați în tigaie măslinele, caperele, roșiile cherry, fileurile de anșoa și mai apoi vinul alb, amestecați bine și gătiți timp de 5-6 minute./ 3. După acest timp, adăugați și amestecați roșiile din conserva și aduceți la fierbere aproximativ 10 minute./ 4. Gustați sosul pentru a verifica condimentele, apoi adăugați mai mult ardei iute, oțet balsamic și sare și piper, dacă este necesar. Scoateți usturoiul./ 5. Gătiți spaghetele conform instrucțiunilor de pe pachet, în 3 litri apă cu sare (10% pt. fiecare 100 gr. de spaghete). Odată fierte, scurgeți spaghetele, păstrând un pic de apă de la fierbere./ 6. Adăugați apa de la paste în sosul pregătit , apoi adăugați coaja de lămâie, sucul de lămâie și busuiocul. Amestecați în acest sos, spaghetele astfel încât totul să fie acoperit cu sos./ 7. Serviți imediat, într-un  bol  de servire paste. Presărați cu parmezan ras.

Spor la treabă și poftă bună!