sâmbătă, 15 februarie 2020

Σοφρίτο-Rețetă tradițională de Sofrito din Corfu

Această rețetă Sofrito de vițel este una dintre cele mai faimoase
preparate tradiționale din Insula Corfu, alături de plăcinta
locală cu carne  (kreatopita). Secretul din spatele rețetei perfecte de Sofrito nu este altceva decât să alegeți carnea potrivită de vițel și să o gătiți corect. Pentru o rețetă tradițională Sofrito, trebuie alese felii subțiri de carne de bună calitate care atunci când este gătită , devine fragedă.  La rețeta tradițională de Sofrito din insulă Corfu localnicii  folosesc o întreagă căpățână de usturoi pentru a da un miros și si o aromă foarte puternică și pentru a devine dulce și aromat de la usturoi și oțet .




Ingrediente:




700 gr. carne de  vițel, sare marină neiodată, piper proaspăt măcinat, 2 linguri cu făină, 50 ml. ulei de măsline, 50 gr. unt.1 căpățână  de usturoi, 50 ml. oțet alb, 150 ml. vin alb sec, 1/2 l. apă sau cât este nevoie, 1 lingură de zahăr, 1 lingură cu capere, coaja rasă și zeama de la lămâie bio,  1 legătură pătrunjel mărunțit, ceva oregano; Pentru cartofi:1 kg. cartofi care se fierb în coajă și după curățare se zdrobesc cu furculița, 2 lingurițe de oțet balsamic alb (opțional), 2 -3 linguri  ulei de măsline, sare marină neiodată după gust.



Mod de preparare:




Ca să pregătiți această rețetă delicioasă de sofrito grecesc, începeți prin pregătirea cărnii de vițel. Condimentați carnea tăiată în fâșii de 2 cm. cu sare și piper proaspăt măcinat și pudrați ușor  cu făină, eliminând excesul. Încălziți uleiul și untul într-o tigaie mare neaderentă la foc mediu. Adăugați carnea (în tranșe) și rumeniți pe toate părțile. Nu adăugați toată carnea în tigaia  mai degrabă în tranșe cum am spus, astfel încât temperatura uleiului să rămână ridicată și carnea să fie sigilată bine pe toate părțile.Nu înțepați cu furculița ca să nu iasă sucul. Când ați terminat, puteți adăuga acum toată carnea la loc în tigaie precum și cățeii de usturoi tăiați în felii. mai rumenoți un pic dupa care dați la foc mic și  turnați vinul și oțetul și lăsați să se evapore alcoolul după care adăugați apa condimentați cu sare și piper cât vă place. Lăsați căldura la  mic și lăsăți  până când vițelul este fraged și sosul se îngroașă, aproximativ 1.1/2 oră dar teoretic totul fiind in funcție de carne. Cu aproximativ 5 minute înainte de a scoate de pe foc, adăgați coaja și zeama de lămâie și pătrunjelul proaspăt tocat.
Înainte de servire pregătiți și cartofii. Îi tăiați în bucăți și  într-un îi zdrobiți cu furculița, adăugați oțetul alb-opțional, uleiul de măsline, sarea și piperul. Amestecăți gentil după care îi puneți pe platoul de servire , iar deasupra adăugați carnea cu tot cu sos, presărați pe deasupra pătrunjel tocat fin și serviți cu felii de lămâie  alături și dacă vă place cu niște pâine prăjită, unsă cu ulei de măslime și  usturoi. Puteți să serviți ca alternativă la cartofii fierți, orez fiert sau cartofi prăjiți.



Spor la treabă, poftă bună și bucurați-vă din plin de acest delicios preparat!