duminică, 11 martie 2018

Χορτοφάγος σουτζουκάκια-Chortofágos soutzoukákia-– Soutzoukakia varianta vegetariana




Ingrediente
  
Pentru Soutzoukakia:500 gr. de naut lasat peste noapte la umflat in apa, 3 linguri de ulei de masline extravirgin, 200 gr. faina, 1 lingura de praf de copt, 1 lingurita de chimion (cumion) macinat,  coaja rasa si sucul de la o lamaie,10 fire ceapa verde ,1 catel de usturoi, 1 lingura de menta proaspata tocata fin,1 legatura de patrunjel proapsat tocat fin,   sare marina neiodata si piper negru proaspat macinat. Pentru sos:2 linguri de ulei de masline extravirgin,  1 ceapa uscata maruntita fin, 1 baton de scortisoara, 2 frunze de dafin, oregano uscat-1 lingura, 6 catei de usturoi, 1 lingurita de zahar, 1 lingura cu pasta de tomate , 3 rosii carnoase coapte sau o cutie rosii taiate cubulete (cutia mica), 2 ardei iuti tocati fin,  sare marina neiodata si   piper alb proaspat macinat dupa gust. Pentru servire: orez  fiert, cimbru uscat ( cam o lingurita),oregano proaspat maruntit fin (cam 2 linguri), 1 lingura de ulei de masline.

Mod de preparare:

Pentru prepararea soutzoukakia: Puneti nautul intr-un castron cu o cantitate generoasa de apa, adaugati o lingurita sare si lasati la inmuiat peste noapte. A doua zi, scurgeti si clatiti cu ajutorul unei site dupa care lasati 15 minute sa se usuce. Cu ajutorul unui blender apoi pasati usor fara a transforma intr-o pasta. Transferati intr-un bol de lucru si adaugti uleiul de masline, praful de copt, chimionul, coaja si sucul de lamaie, ceapa verde tocata fin, usturoiul zdrobit bine facut pasta intr-un blender cu putin ulei de masline, menta si patrunjelul tocate fin, sare si piper. Se amesteca apoi bine. Din acest amestec formati chiftelutele -Soutzoukakia- ovale pe care le veti da apoi prin faina (procedura este exact aceiasi ca la chiftele din carne). Intr-o tigaie incalziti uleiul bine, duppa care prajiti chiftelutele pana devin aurii. Transferati-le pe o tava pe care ati asezat servet de hartie pentru a se scurge. Pentru prepararea sosului:   Adaugati uleiul de masline in cratita de lucru, incingeti un pic dupa care puneti  scortisoara, frunzele de dafin, oregano uscat, piperul, ardeiul iute, usturoiul tocat si zaharul pe care le lasati sa-si deschida aromele dupa care caliti usor ceapa adaugand apoi si amestecand in acelasi timp si pasta de tomate.Se adauga apoi  rosiile rase, sarea si piperul se da focul la mic si se adauga chiftele prajite . Se acopera cu un capac si se lasa sa fierba timp de 10 minute.Pentru servire pregatiti asa cum stiti orezul adaugand cand este gata: cimbru, oregano si ulei de masline. Puneti pe o farfurie un pat de orez, deasupra soutzoukákia iar apoi adaugati din abundenta sosul in care au fiert.

Pofta Buna !Kali Orexi !

Borș rusesc de sfecla si varză roșie făcut in stil grecesc



Ingrediente:

2 cepe taiate mai grosier, 1 fir de praz taiat rondele, 2 tulpini de telina taiate in bucatele,1 morcov taiat rondele, 400 gr. cartofi taiati in cubulete, 50 ml. ulei de masline extravirgin, 50 gr. unt, 2 catei de usturoi, 3 linguri de otet de cidru de mere, 1 lingura de zahar , 2 cuburi de bulion de pui, 1 frunza de dafin, 2, 1/2 litri de apa,  600 gr. sfecla rosie taiata cubulete (puteti folosi si din cea congelata) congelata,   400 gr. varza rosie taiata tot mai grosier.Va mai trebuie pentru a servi : 50 gr. iaurt grecesc 10%, 2 linguri cimbru de preferat proaspat dar merge si uscat, 1 lingura cu ulei de masline extravirgin,sare marina neiodata si piper negru (daca gasiti din cel iute) proaspat macinat.

Mod de preparare:

Incalziti o oala in care doriti sa gatiti, puneti uleiul si dupa un timp untul si caliti punand in ordinea urmatoare: ceapa, prazul, tulpinile de telina, morcovul si usturoiul. Amestecați cu o lingura de lemn.    Se  adauga si cartofii la oala si se cotinua sotarea 5 minute sau pana cand se fac. Adaugati otetul de cidru de mere, zaharul, cuburile de bulion, frunzele de dafin si la sfarsit apa. Se fierbe timp de 15 minute dupa care se adauga sfecla. Se taie  varza si se adauga în oala. Se fierbe timp de inca  5-10 minute pana cand toate sunt crocante si fierte. Cand sunteti gata, serviti cu cimbru, iaurt, ulei de masline , piper si pita proaspat facuta.

Pofta buna!