marți, 17 aprilie 2018

Σουβλάκι -Souvlaki


Σουβλάκι -Souvlaki (se pronunta soo-vlah-kee)

Souvlaki este format din bucati suculente de carne puse pe un betisor de lemn si facut pe gratar. Souvlaki este o hrana uimitor de delicioasa. Chiar daca este un preparat de fast-food (care face parte din experienta greceasca) este  departe de a fi nesantos  cum este  fast-food-ul american. Referitor la modul de gatit  grecesc, pot mentiona "Sfanta trinitate" a aromelor care se foloseste si la marinarea bucatilor de carne pentru Souvlaki. Aceasta "Trinitate" se refera la folosirea  lamaiei (suc si coaja), a usturoiului dar si a unor ieburi aromatice ca oregano/cimbru combinate in asa fel incat sa formeze o aroma si un gust perfect pentru consumator. Deasemenea marinata in care sunt tinute bucatile de carne pentru souvlaki este foarte importanta.  In afara Greciei, souvlaki este de obicei servit intr-o pita/chifla calda si acoperita cu legume proaspete, dar in Grecia,  modul traditional  este sa fie servit direct cu  frigaruia alaturi de  cartofi prajiti.  Eu il prefer insa servit in pita (ca si Gyros-ul), cu inele de ceapa , rosii, cartofi prajiti si un strop de tzatziki.


Ingrediente:

1 kg de carne de vita, carne de porc sau pui, 3 -5 linguri de ulei de masline ( sau chiar mai mult daca carnea nu este acoperita bine), zeama si coaja de la 2 lamai suculente, 2 linguri oregano,  1 lingura  cimbru, 2-4 catei de usturoi zdrobiti cu latul cutitului, sare marina neiodata si piper proaspat macinat dupa gust, optional 1,1/2 pahar de vin rosu

Mod de preparare:

primul pas este in pregatirea bucatilor de carne:se curata de pielite -grasimi etc si se taie in cubulete cat sa intre usor in gura, dupa care impreuna cu ingredientele de marinare se lasa intr-un bol ( aproximativ o ora) unde se amesteca bine. In timpul asta aveti tort timpul sa dat drumul la foc la gratar (asat in cazul in care nu aveti unul pe gaz sau electric). Dupa ce au stat la marinat bucatile de carne se infig una cate una pe betisorul de lemn, dupa care se pun pe gratar unde se tin invartindu-le pe toate partile ca sa fie bine patrunse aproximativ 5-6 minute  (bineinteles in functie de ce carnea folosita). Dupa ce s-au facut, se monteaza dupa dorinta in pita/chifla cu ingredientele dorite sau doar pe farfurie alaturi de cartofi prajiti.

Spor la treaba si pofta buna!