miercuri, 12 ianuarie 2022

Suprême de volaille à la Kiev( Côtelette de volaille)-Pui a la Kiev



Istoria preparatului „Suprême de volaille à la Kiev” sau „Pui a la Kiev”

Suprême de volaille à la Kiev
( Côtelette de volaille)-Pui a la Kiev
Istoria celebrului preparat „Suprême de volaille à la Kiev” – cunoscut la noi sub denumirea de „Pui a la Kiev” – este la fel de controversată precum a multor rețete care au intrat în istoria gastronomiei mondiale. Originea sa exactă rămâne disputată, existând mai multe teorii și afirmații contradictorii.

Începând cu secolul al XVIII-lea, bucătarii ruși au adoptat numeroase tehnici de haute cuisine franceză, combinându-le cu tradițiile locale. Această influență s-a datorat prezenței unor bucătari francezi renumiți, precum Marie-Antoine Carême și Urbain Dubois, angajați la curțile nobililor ruși. Ei au modelat modul în care se foloseau bucăți de carne de calitate – cotlete, fripturi, escalope-uri sau suprêmes (carne filetată) – tehnici care s-au răspândit pe scară largă în Rusia secolului XIX. Astfel au fost dezvoltate numeroase feluri de mâncare originale bazate pe aceste tăieturi.

Deși numele este de origine franceză – „côtelette de volaille”, adică pur și simplu „cotlet de pui” – rețeta rusească „Pui a la Kiev” nu este cunoscută în bucătăria franceză, unde termenul se referă doar la pieptul de pui sau la suprême. În Rusia, termenul corespunzător pentru piept de pui umplut era „kotleta de-voliay” (în rusă: котлета де-воляй).

În manualul clasic de gătit rusesc Fundamentele practice ale artei gătitului” de Pelageya Alexandrova-Ignatieva (cu unsprezece ediții între 1899 și 1916) apare o rețetă de „Côtelette de volaille”, însă aceasta se referă la alt preparat. Singura legătură este tehnica à la Maréchale, adică carne acoperită cu ou și pesmet, sotată, utilizată în bucătăria franceză pentru bucăți fragede de carne precum cotlete, escalope-uri sau piept de pui.

Se găsesc multe rețete umplute, atât în cărțile occidentale, cât și în cele rusești din secolul XIX. Printre ele:

Suprême de volaille à la Kiev
( Côtelette de volaille)-
Pui a la Kiev
  • „Filet de pasăre à la Maréchale” umplut cu trufe și ierburi în „Arta bucătăriei franceze” (1847) de Carême.

  • „Poulets à la Maréchale cu ierburi și carne” în „La cuisine classique” (1868) de Urbain Dubois.

  • În celebra carte rusă „Podarok molodym khozyaykam” (1861) a Elenei Molokhovets apare „Potârnichie à la Maréchale” umplut cu sos Madeira, ciuperci portobello și trufe.

Unele surse rusești susțin că „Puiul Kiev” ar fi fost creat de Carême la Curtea lui Alexandru I, în timpul șederii sale la Sankt Petersburg în 1818. Totuși, în scrierile lui Carême apare doar „Fowl fillet à la Maréchale”, posibil precursorul rețetei „Côtelette de volaille”. Alte teorii atribuie rețeta lui Nicolas Appert, inventatorul conservării etanșe a alimentelor, dar nici Appert nu menționează preparatul, iar originea acestei afirmații rămâne neclară.

Preparatul apare și în literatura rusă din secolul XX: la Bulgakov în Maestrul și Margareta, la scenaristul Arkady Averchenko în O femeie în restaurant, dar și la alți autori. Numele „cotlet de volaille în stil Kiev” apare într-o nuvelă din 1947 a lui Yevgeny Vorobyov, unde un fost bucătar explică diferența între „cotlete de volaille în stil Kiev” și „cotlete de volaille jardiniere”.

Tradiția orală din Kiev atribuie invenția preparatului restaurantului Hotel Continental, un hotel de lux construit în 1897 în centrul orașului, la începutul secolului XX.


Dar să trecem și la rețetă dacă tot nu ne-am lămurit cu istoria.



Ingrediente:
Suprême de volaille à la Kiev
( Côtelette de volaille)-
Pui a la Kiev

  1. 2 fileuri de piept de pui, dezosate
  2. 100 gr. unt la temperatura camerei
  3. 4–5 căței de usturoi, tocați mărunt sau zdrobiți
  4. 1 legătură de pătrunjel creț, tocat fin
  5. Sare marină neiodată, după gust
  6. Piper proaspăt măcinat, după gust
  7. Parmezan ras, după preferință
  8. 1–2 ouă
  9. Făină, cât este necesar
  10. Pesmet, cât este necesar
  11. Ulei pentru prăjit
  12. Zeamă de lămâie, după gust

Mod de preparare:

  1. Prepararea untului aromat

    • Într-un bol, amestecați untul moale cu pătrunjelul tocat, usturoiul zdrobit, sare, piper și puțin parmezan.

      Suprême de volaille à la Kiev
      ( Côtelette de volail
      le)-
      Pui a la Kiev

    • Adăugați câteva picături de zeamă de lămâie și zdrobiți bine ingredientele cu o furculiță sau cu lama cuțitului.

    • Puneți amestecul pe hârtie de copt, rulați-l sub formă de cilindru și dați-l la congelator pentru câteva minute, până se întărește ușor.

  2. Pregătirea pieptului de pui

    • Curățați fileurile de piele, oase sau cartilaje.

    • Bateți fileurile mai mari între două foi de hârtie de copt, până devin subțiri și elastice. Repetați pentru bucățile mici rămase din tăieri.

      Suprême de volaille à la Kiev
      ( Côtelette de volaille)-
      Pui a la Kiev

  3. Umplerea fileurilor

    • Așezați o bucată de unt aromat (aproximativ cât un deget) pe partea mai groasă a fileului mare, acolo unde a fost osul.

    • Acoperiți cu fileurile mai mici, bătute anterior, și rulați ușor, împingând marginile pentru a închide umplutura.

    • Sareți și piperați ruloul obținut.

  4. Panarea

    • Tăvăliți ruloul în făină, apoi în ou bătut și apoi în pesmet amestecat cu parmezan.

    • Repetați procedura pentru un strat dublu, apoi dați preparatul la frigider pentru 1 oră, astfel încât învelișul să se fixeze.

  5. Prăjirea

    • Încălziți ulei într-o tigaie și prăjiți ruloul până devine auriu-maro pe toate părțile, folosind un clește pentru a-l întoarce ușor.

    • Untul din interior se va topi, parfând carnea cu aromele de usturoi și pătrunjel.

  6. Finalizarea la cuptor (opțional, recomandat)

    • Preîncălziți cuptorul la 180 °C.

    • Dacă ați prăjit doar ușor ruloul, îl mai țineți la cuptor 15–20 minute până se gătește complet.

    • Dacă ați prăjit 3–4 minute pe fiecare parte, atunci mai țineți la cuptor 10 minute.

  7. Servirea

    • Se servește fierbinte, alături de un piure de mazăre sau legume la alegere.



 

Spor la treabă și poftă bună!

 



 


 

Orez cu lapte cremos la cuptor

 

Ingrediente pentru 8 porții: 250 gr. orez de calitate cu  bob mare ( fiert conform instrucțiunilor de pe pachet), 3-4  gălbenușuri, esență vanilie, coaja rasă de la o portocală bio sau o lămâie bio, 150 gr. zahăr, 800 - 1000 ml. lapte mai grăsuț, 1 praf de sare, 1 buc baton scorțișoară, 50 gr. amidon de porumb

 Mod de preparare:

Fierbeți orezul conform indicațiilor de pe ambalaj. Amestecați gălbenușurile cu zahărul și esența de vanilie într-o cratiță cuprinzătoare, după care adăugați cam 3/4 din  lapte, praful de sare și batonul de scorțișoară. Puneți oala la încălzit pe foc mediu, până când începe să iasă aburi nu să dea în clocot, amestecand frecvent, invers decât acele de ceasornic, pentru a nu se prinde. În puțin lapte rece ( ca să nu se îngroașe rapid amidonul) amestecați amidonul cu grijă să nu faceți cocoloașe, adaugați orezul fiert și scurs dacă are lichid, în oală după care adaugați și amidonul amestecând bine. Puteți adăuga și coaja rasă. Fierbeți acest amestec cateva minute 2-3, adaugând restul de  lapte  pentru a face amestecul mai lichid până ajungeți la consistența dorită, de smântână groasă, dar să poată să curgă. Nu trebuie să fie prea gros pentru că va mai scădea și la cuptor. Turnați compoziția acum, în vasele pregătite și puse într-o tavă  cu apă (la 1/2 din înălțimea vaselor). Puneți tava in cuptorul rece și porniți la maxim după care mutați la spre mic (dacă aveți cuptor electric la început dați căldura de sus și jos la maxim 200 gr. C, după care la câteva minute 3-5 dați doar caldura de sus ) până când orezul se rumenește frumos pe deasupra. Teoretic dar totul e în funcție de aragazul dvs. la cuptorul normal stă cam 15-20-25 minute. Când este gata deschideți ușa cuptorului și lăsați să se răcească înăuntru până ce serviți.

Spor la treabă și poftă bună!

 


Cele 5 sosuri de bază in bucătărie


În arta culinară, termenul de „sos mamă” se referă la oricare dintre cele cinci sosuri de bază, care sunt punctele de plecare pentru prepararea diferitelor altor sosuri secundare sau cum mai sunt numite „sosuri mici”. Se numesc sosuri  mamă pentru că fiecare este ca și capul propriei sale familii unice de preparate. Un sos este în esență un lichid plus un fel de agent de îngroșare, împreună cu alte ingrediente aromatizante. Fiecare dintre cele cinci sosuri mamă, este făcută cu un lichid diferit și cu un agent de îngroșare diferit - deși trei dintre sosurile mamă sunt îngroșate cu un roux sau cum numim noi în România rântaș alb ( mai există în funcție de timpul e gătire rântaș blond și brun), în fiecare caz, roux-ul este gătit pentru o perioadă diferită de timp pentru a produce o culoare mai deschisă sau mai închisă. Iată cele cinci sosuri mamă și arată exemple ale unora dintre sosurile mici care pot fi făcute din fiecare sos mamă.

 

1. Sos bechamelLegenda spune ca acest  sos a fost creat inițial în Toscana sub numele de „Salsa Colla” și a fost adus în Franța de Catherine de Medici. Alte legende atribuie însă invenția acestui sos lui Louis de Béchameil, un personaj din lumea finanțelor, care a deținut postul onorific de administrator șef al regelui Ludovic al XIV-lea al Franței în secolul al XVII-lea. Alții susțin că a fost adus în Franța din Italia în 1533 și numit după măștile de înfrumusețare cu făină și apă, „balsamo”, folosite de femeile din Florența. Prima menționare a acestui  sos bechamel  apare în "The Modern Cook", carte scrisă de Vincent La Chapelle și publicată în 1733.

Sosul bechamel este probabil cel mai simplu dintre sosurile mamă, deoarece nu necesită preparare prea complicată. Dacă aveți lapte, făină și unt, puteți face un bechamel foarte simplu. Bechamelul se face prin îngroșarea laptelui fierbinte cu un simplu roux alb. Sosul este apoi aromatizat cu  cuișoare și nucșoară și fiert până când devine cremos și catifelat.În unele variante se mai adaugă ouă și brânză rasă. Acest sos este și baza pentru unele dintre cele mai comune sosuri albe, sosuri de smântână și sosuri pe bază de brânză. Iată câteva dintre sosurile mici făcute din bechamel: sos de smântână, sos Mornay, sos Soubise, sos Nantua, sos de brânză Cheddar, sos cu brânză și muştar, sos Cheesy.

  

2. Sosul Veloute: Acest sos a fost menționat de Auguste Escoffier în enumerarea celor 5 sosuri e bază. Sosul Velouté este un  sos mamă relativ simplu, făcut prin îngroșarea bulionului alb cu un roux și apoi fierberea lui o vreme. În timp ce velouté de pui, făcut cu supa de pui, este cel mai comun tip, există și velouté de vițel și velouté de pește. Fiecare dintre aceste veloutés formează baza propriului sos mamă secundar respectiv. De exemplu, velouté de pui fortificat cu smântână devine sosul Suprem. Veluté de vițel îngroșat cu gălbenușuri de ou și smântână devine sosul german. Iar velouté de pește plus vin alb și smântână grea devine sosul de vin alb. Sosurile mici din velouté pot fi derivate direct din velouté sau din fiecare dintre cele trei sosuri secundare. De exemplu: sos Normandia, sos Bercy, sos maghiar, sos de ciuperci, sos Aurora, sos Poulette


3. Sos Espagnole: Tot celebrul Escoffier a popularizat și această rețeta, iar versiunea sa este urmată și astăzi cu strictețe. Acest sos mai este numit uneori și Sos Maron-Brown, și este un sos mamă ceva mai complex decât precedentele. Este făcut prin îngroșarea bulionului maro (spre deosebire de bulionul alb la care oasele sunt albite la acesta se prăjesc un pic) cu un roux. În acest sens, este similar cu un sos Veloute. Diferența este că sosul Espagnole este făcut cu piure de roșii și mirepoix (mirepoix este un element fundamental al bucătăriei clasice; este cheia aromei  în atâtea feluri de mâncare. Există doar trei lucruri într-un mirepoix: morcovi, țelină și ceapă. Atunci când sunt combinate, aceste trei ingrediente simple, denumite în mod obișnuit „aromatice”, se reunesc pentru a adăuga aromă, sosurilor, supelor și altor alimente. Raportul Mirepoix tradițional este format din două părți ceapă, o parte morcov și o parte țelină, proporțiile fiind determinate de greutate totală) pentru o culoare și o aromă mai profunde. Și stocul maron în sine este făcut din oase care au fost mai întâi prăjite pentru a adăuga culoare și aromă. Acest sos este în mod tradițional rafinat și mai mult pentru a produce un alt sos bogat, profund aromat, denumit demi-glace (Demi-glace sau  „jumatate de glazură” reprezintă un sos brun, bogat, provenit din bucataria franceza, care este folosit fie în starea lui propie, fie ca bază pentru prepararea altor sosuri. Termenul provine de la cuvantul din limba fanceză „glace”, care, facând referire la sosuri, înseamnă „glazurat”.Sosul Demi-glace se face in mod tradițional, prin combinarea unor părți egale de fond brun din oase și sos espagnole), care este în sine punctul de plecare pentru prepararea diferitelor sosuri mici. Un demi-glace constă dintr-un amestec de jumătate de espagnole și jumătate de supă maro, care este apoi redus la jumătate. Pentru a face mai pe scurt însă, ați putea sări peste pasul demi-glace și să faceți sosurile mici direct din Espagnole. Vei pierde din aromă, dar vei economisi timp. Iată câteva exemple de sosuri mici făcute din Espagnole: sos Marchand de Vin (cu vin roșu), sos Robert,sos Charcutière, sos Lyonnaise, sos Chasseur, sos Bercy, sos de ciuperci, Sos Madeira, sos cu vin Porto

 

4. Sos olandez: Sosul olandez este diferit de sosurile mamă pe care le-am menționat până acum, datorită unui lichid și a unui agent de îngroșare, plus arome. Acest sos, este un sos acidulat, untos, făcut prin amestecarea înceată a untului clarificat, în gălbenușuri de ou calde. Deci lichidul de aici este untul limpezit, iar agentul de îngroșare sunt gălbenușurile de ou. Este un sos emulsionat deoarece folosim unt clarificat atunci când îl facem ( untul integral, care conține apă și substanțe solide din lapte, poate rupe emulsia. Untul clarificat este doar grăsime de unt pură, așa că ajută emulsia să rămână stabilă). Sosul olandez poate fi folosit singur și este deosebit de delicios pe fructe de mare, legume și ouă. Dar există și o serie de sosuri mici care pot fi făcute din acesta: sos Béarnaise (inventat de bucătarul șef francez Collinet și servit prima dată în 1837. El este o variantă de sos olandez, pe baza unei emulsii de unt și gălbenuș de ou, completat cu verdețuri asortate), sos Dijon, sos Bavaroise cu smântână și hrean, sos Choron, sos Maltaise.

 

5. Sos de rosii clasic:  Al cincilea sos mamă este clasicul sos de roșii. Acest sos seamănă cu sosul tradițional de roșii pe care l-am putea folosi la paste și pizza, dar are mult mai multă aromă și necesită câțiva pași pentru a fi preparat. Mai întâi, săram carnea de porc și apoi călim legumele aromate. Apoi adăugăm roșii, bulion și un os  și  fierbem la cuptor pentru câteva ore. Gătitul sosului în cuptor ajută la încălzirea uniformă. În mod tradițional, sosul de roșii era îngroșat cu roux, iar unii bucătari încă îl pregătesc în acest fel. Dar roșiile în sine sunt suficiente pentru a îngroșa sosul. Iată câteva sosuri mici făcute din sosul clasic de roșii: sos spaniol, sos creol, sos portughez,sos provensal. 

am folosit pozele de pe grupul https://www.facebook.com/102077111500430/posts/the-5-french-mother-saucesclassical-french-cuisine-has-been-extraordinarily-infl/219343689773771/