Musacaua și istoria ei, pe scurt, cum o povestesc eu. Dacă mă întrebi pe mine ce înseamnă musaca, îți spun din start: cuvântul nici măcar nu e grecesc.
Vine probabil din arabă, din *musaqqâ*, care înseamnă „umezit”, „stropit” - adică umezit cu zeama roșiilor. Așa explică și Charles Perry în *Oxford Companion to Food*.
În Turcia, musaca e o tavă de vinete coapte, feliate, cu carne. În Liban și în alte țări din Orientul Mijlociu e un fel rece, de vinete prăjite, îmbrăcate într-un sos bogat de roșii. La noi, grecii, varianta fără carne, de vară, o mâncăm mai ales în post, când nu punem nici carne, nici ouă, nici lactate. La noi în casă i se spunea „pseudo-musaca”.
Mulți ani am crezut, ca mulți alții, că musacaua cu bechamel de astăzi s-a născut în anii de aur ai Imperiului Otoman, poate chiar în bucătăriile spectaculoase de la Topkapı, în Istanbul. Că un bucătar creativ, educat în Franța, a îmbogățit mâncarea tradițională din Orient cu sosul clasic franțuzesc.
Cercetând mai departe, am văzut că nu e așa. Înainte de începutul secolului XX, nu exista musaca așa cum o știm noi astăzi.
- Și nu e de mirare. Cele mai cunoscute mâncăruri grecești în lume - musaca, pastitsio, salata grecească, poate și youvetsi - nu sunt mâncărurile pe care le mâncau grecii în fiecare zi până târziu, prin anii ’60. Atunci se mânca mai mult supă de năut sau de fasole, mazăre galbenă, legume și verdețuri de sezon, înăbușite. Mâncărurile acelea simple au intrat în restaurantele scumpe abia mai târziu, după ce s-a vorbit mult de beneficiile dietei mediteraneene.
- Musacaua, pastitsio și celelalte au fost create, sau rescrise drastic, de bucătari profesioniști și de patroni de restaurante care voiau să placă burgheziei ateniene de la începutul secolului XX. Grecii cosmopoliți din Smirna, azi Izmir, și din Alexandria, în Egipt, crescuseră cu mâncăruri de inspirație franceză, în orașele acelea prospere ale Mediteranei. Le plăceau combinațiile blânde, dulci și cremoase, din preferatele orientale de altădată - cum e tava de vinete. Și pe gustul vizitatorilor europeni și americani.
- Pentru grecii de astăzi, musacaua adevărată, cu miel tocat, aromată frumos, nu e mâncare de zi cu zi. Se coace în casele de la oraș ca răsfăț, pentru oaspeți și pentru familie, în zile de sărbătoare. Are deasupra un strat bogat de bechamel - sau „cremă”, cum i se spune adesea.
- Musacaua asta a intrat în bucătăria urbană grecească la începutul secolului XX, după ce a apărut cartea de bucate a lui Nicholas Tselementes.
În anii ’20, Tselementes, un bucătar grec care lucrase în locuri ca Hotelul St. Moritz din New York și Sacher din Viena, și-a publicat biblia culinară. Era o culegere de tot felul de rețete - franceze, italiene, americane - împreună cu cele grecești pe care le considera importante. Avea și capitole despre cum se servește și se prezintă mâncarea, cum se îmbracă servitoarele, și altele. Cartea a avut un impact uriaș asupra clasei de mijloc și de sus din Atena, în plină ascensiune, și până astăzi „Tselementes” pentru greci înseamnă „carte de bucate”.
- El credea că bucătăria europeană își are originile direct în Grecia antică. Sub stăpânirea turcă, bucătăria greacă devenise mai orientală, credea el, și asta era hotărât să corecteze. Scria că mâncărurile tradiționale trebuie să-și recapete „grecitatea” pierdută în timpul lungii ocupații turcești, să fie „revizuite de bucătari învățați care le vor curăța de contaminarea suferită”.
- Așa a ajuns să scoată mirodeniile și chiar ierburile din mâncărurile tradiționale, picante și parfumate, și să lase feluri aproape fade, cum mai servesc și astăzi multe restaurante grecești. A mers până acolo încât a omis cimbrul și foile de dafin din rețeta lui Escoffier pentru sosul Espagnole, în traducerea lui greacă. Și disprețuia usturoiul, pe care îl folosea foarte rar în rețetele lui!
În cartea lui există un capitol întreg intitulat „Musaca”. Are șase rețete, în care înlocuiește vinetele, practic, cu dovlecei, anghinare sau cartofi. Are și o variantă foarte interesantă, cu straturi alternative de dovlecei și felii de roșii, ambele date prin făină și prăjite. Roșiile abia începeau să facă parte din bucătăria grecească, în anii ’20, și în rețetele vechi încă nu se foloseau în sosuri.
În celebra ei *Book of Mediterranean Food*, publicată în 1950, Elizabeth David include o musaca acoperită cu un strat subțire de iaurt amestecat cu gălbenușuri de ou. Cinci ani mai târziu, în *Summer Cooking*, David scrie că „există destul de multe variante ale acestui fel, care este cunoscut în România, Iugoslavia, Grecia și în tot Orientul Apropiat”. Varianta ei de vară nu are deloc topping. E o tavă de vinete, carne tocată de berbec și felii de roșii, stropită cu un sos de roșii cu usturoi și cu multe ierburi.
Varianta mea e pornită de la rețeta mamei, la care am adăugat un strat de ardei prăjiți. E mai mult ca un gratin, cum era probabil pe vremuri. Eu servesc linguri mari, „neglijente”, departe de pătratele perfect tăiate de musaca pe care le primești în restaurante. Bechamelul meu ușor, cu ulei de măsline, e plăcut acrișor, pentru că înlocuiesc o parte din lapte cu iaurt.
Asta e musacaua mea. Nu perfectă. Alunecoasă, generoasă, ca acasă.
Ingrediente pentru 6 porții:
Legume și carne:
- 2 vinete mari, cam 700 gr., tăiate pe lung, felii de 0,6 cm
- Sare de mare
- Ulei de măsline din belșug
- 450 gr. cartofi, curățați, tăiați felii de 0,6 cm
- 3 ardei grași verzi mari, curățați, tăiați în bucăți de cam 2-3 cm
- 450 gr. carne tocată de miel sau de vită, slabă
- 110 gr. cârnat picant, afumat, sfărâmat, sau 85 gr. bacon tăiat subțire - opțional
- 1 și 1/2 cană ceapă tocată
- 1 linguriță piper de Alep sau un praf de fulgi de ardei iute, după gust
- 80 ml. vin roșu
- 450 gr. roșii roșii, coapte, decojite și tocate, sau 600 ml roșii tocate din conservă, cu sucul lor
- Piper negru proaspăt măcinat, după gust
- 1-2 vârfuri de cuțit de ienibahar și nucșoară proaspăt rasă
Bechamel cu iaurt și ulei de măsline:
- 4 linguri ulei de măsline
- 4 linguri făină albă
- 360 ml. lapte integral
- 360 ml iaurt gras, simplu
- 50-100 gr. cașcaval afumat ras, sau Metsovone
- 100 gr. cheddar maturat ras, sau Gruyère, plus extra pentru deasupra
- Sare și piper negru, după gust
Cum o faci:
1. Vinetele.
- Le sărezi și le lași în strecurătoare cel puțin 30 de minute.
- Între timp, încingi cam 2-3 cm. de ulei într-o tigaie adâncă și prăjești scurt feliile de cartofi, fără să-i lași să se coacă de tot. Sau îi ungi cu ulei și-i dai la grill.
- Îi așezi pe fundul a 6 vase individuale, de sticlă sau ceramică, adânci de cel puțin 6 cm., sau într-o tavă dreptunghiulară de 23 x 30 cm.
2. Ardeii.
- Îi călești în același ulei, amestecând des, cam 10 minute, până încep să prindă culoare.
- Îi scoți cu spumiera și-i pui deoparte.
3. Carnea.
- Păstrezi în tigaie doar 80 ml. din uleiul de prăjit, restul îl pui într-un bol și-l păstrezi.
- Călești carnea tocată cu cârnatul sau baconul, dacă folosești, amestecând des, cam 10 minute.
- Adaugi ceapa și mai călești încă 8 minute, până devine sticloasă.
- Pui piperul de Alep, vinul roșu și roșiile.
- Dai în clocot, micșorezi focul și fierbi cam 15 minute, până sosul începe să se îngroașe.
- Sărezi, piperezi, pui nucșoară după gust și iei de pe foc.
4. Vinetele la grill.
- Le ștergi cu hârtie de bucătărie și le pui pe o tavă. Le ungi pe ambele părți cu uleiul păstrat și le dai la grill, întorcându-le o dată, până se rumenesc pe ambele părți.
Încingi cuptorul la 200°C.
5. Montajul.
- Așezi vinetele peste cartofi, în tavă. Nu contează dacă se suprapun. Pui ardeii căliți peste vinete și deasupra torni sosul de carne cu roșii.
6. Bechamelul.
- Amesteci uleiul cu făina la foc mediu, până face spumă, cam 1 minut. Iei de pe foc, mai amesteci puțin și adaugi laptele rece și iaurtul. Gătești la foc mediu, amestecând continuu. Nu te speria dacă pare cocoloșat la început. Se va netezi pe măsură ce se gătește și se îngroașă. Când începe să fiarbă, iei de pe foc și amesteci brânzeturile, sarea și piperul. Guști și mai adaugi brânză sau sare, dacă îți place.
Torni sosul peste carne, sau cam 1/2 cană peste fiecare vas individual, presari puțină brânză deasupra și coci cam 45 de minute, până face bule, porțiile individuale au nevoie de cam 30 de minute. Dacă vrei să rumenești mai tare deasupra, o mai dai 1-2 minute la grill.
Se servește caldă sau călduță. Poți s-o lași să se răcească, s-o ții la frigider și s-o reîncălzești ușor înainte de servire.
Secretul lui Papagheorghiu:
- nu o tăia imediat.
- Las-o 15 minute să se așeze. Altfel curge tot bechamelul în farfurie.
Varianta vegetariană - Pseudo-musaca
Asta e varianta fără carne pe care mama o făcea des vara. La noi în casă i se spunea „pseudo-musaca”. Eu o fac acum cu vinete, ardei și cartofi, într-un sos de roșii picant, oriental, cu nucă și feta. Și ține minte: a doua zi e și mai bună, când aromele au avut timp să se împrietenească.
Ingrediente pentru 6 porții, în plus față de legumele de bază:
- 2 linguri pesmet
- 1 și 2/3 căni nucă tocată grosier
- 1-2 lingurițe piper de Maraș sau un praf bun de fulgi de ardei iute
- 1/2 cană coacăze negre,
- 1 baton de scorțișoară
- 1-2 lingurițe ras el hanout, sau 2 lingurițe ienibahar + 1 linguriță chimen + 1 linguriță coriandru măcinat
- 1 cană brânză feta sfărâmată
- 2 căni bechamel cu iaurt și ulei de măsline, făcut ca mai sus
- 2 căni cheddar maturat ras, Gruyère sau Graviera
* Piperul de Maraș (Maraș Biberi) este un condiment turcesc obținut din ardei iuți roșii uscați la soare, originari din provincia Kahramanmaraș, apreciat pentru aroma sa fructată, dulceagă și iuțeala moderată.
Caracteristici și profil aromatic
• Origine și procesare. Ardeii sunt curățați complet de
semințe, uscați la soare sau în cuptoare și mărunțiți în fulgi uleioși, adesea
cu un strop de sare. Produsul are denumire de origine protejată în Turcia.
• Nivel de iuțeală. Înregistrează între 4.000 și 8.000 de
unități Scoville (SHU), oferind o căldură lentă și plăcută (mai blândă decât
fulgii clasici de chili, dar mai intensă decât boiaua dulce).
• Gust și textură. Spre deosebire de fulgii obișnuiți de ardei iute care sunt uscați și înțepători, piperul de Maraș are o textură moale, ușor uleioasă și note complexe de fructe uscate, pământ și o ușoară aciditate.
Utilizare în bucătărie
• Înlocuitor pentru piperul negru sau fulgii de chili. Poate
fi presărat direct peste ouă, salate, paste, pizza sau legume coapte pentru un
plus de culoare și savoare.
• Marinate și fripturi. Se amestecă excelent cu ulei de
măsline, suc de lămâie și sare pentru a forma o pastă aromată, ideală pentru
carnea de pui, miel, porc sau vită la grătar.
• Alternativă. Dacă nu îl găsești în magazinele cu specific
turcesc sau orientalist, cel mai apropiat substitut ca profil aromatic și
textură este piperul de Alep (Aleppo pepper).
Cum o faci:
- Sărezi vinetele și le lași 30 de minute până la 3 ore. Le clătești, le ștergi, le ungi cu ulei și le dai la grill până se rumenesc, cam 20 de minute.
- Presari pesmetul și 2 linguri de nucă pe fundul tăvii. Prăjești scurt cartofii, îi așezi în tavă. Călești ardeii 10 minute, îi pui deoparte.
- În 160 ml. din uleiul de prăjit călești ceapa cam 10 minute, până se înmoaie. Adaugi piperul de Maraș și vinul. Când începe să fiarbă, pui coacăzele, scorțișoara și roșiile. Fierbi la foc mic 10 minute sau mai mult, până se îngroașă sosul. Adaugi condimentele, iei de pe foc, pui restul de nucă și feta. Guști - trebuie să fie destul de picant.
- Așezi vinetele peste cartofi, ardeii peste vinete, deasupra sosul de roșii. Torni bechamelul, presari brânza păstrată și coci cam 1 oră, până face bule și se rumenește frumos deasupra.
- O lași cel puțin 15 minute înainte de servire. Se servește călduță sau la temperatura camerei.

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Pentru siguranta postarilor proprietarul blogului isi rezerva dreptul de a modera comentariile dvs.Din start vor fi sterse comentariile Anonime.Va multumim pentru intelegere