Papanași muntenești fierți, turtiți și cu gaură - ca lumea noastră: rotunzi, dar imperfecți

Vă zic mai jos pe drept cum se fac papanașii  la munte, ăia fierți, nu gogoșile alea umflate de la oraș care stau în ulei până se fac negre.

Papanașii ăștia muntenești sunt mâncare țărănească, de duminică, când nu ai ce pune pe masă și tot scoți ceva bun din nimica toată.

Papanașii muntenești sunt printre puținele preparate venite de la gospodăriile țărănești pe care le-au preluat și adesea chiar reușit, și  restaurantele din oraș.

De ce îi facem turtiți și cu gaură?

Păi că așa fierb bine, mă. Dacă îi faci bilă, rămâne crud grișul înăuntru și se face clei. Îi dai cu deștu-n mijloc, ca la colac, și intră apa fiartă pe acolo și îi coace pe de-a-ntregul. Și mai e ceva: lumea noastră tot rotundă e, da' imperfectă. Așa și papanașul.

La munte dar  și la câmp în Muntenia, papanașul nu era preparat de cofetărie. Era ceva de mâncar duminica,  după slujba de la biserică, în zile de dezlegare la post.

Ce-ți trebuie:

1. 300 de grame de brânză de vaci, da' scursă bine, mă înțelegi? Să o lași la scurs de seara în tifon, să nu aibă zer deloc. Dacă e apoasă, se duc de râpă toți.
2. 2 ouă, de la găinile tale, nu de la magazin
3. 3 linguri de griș
4. o linguriță de făină, doar cât să lege
5. 2 linguri de unt, de-ăla bun, care miroase a vacă
6. pesmet, o mână bună, făcut de tine din pâine uscată
7. un praf de sare
8. Și pentru pe deasupra: smântână acră, din aia groasă, plus zahăr. 

Cum îi facem, pas cu pas, ca în sat:

1. Iei un castron mare și pui acolo brânza, ouăle, grișul, făina și sarea. Le amesteci cu mâna, ușor, nu le zdrobi ca pe dușmani. Să rămână aluatul moale, lipicios. Îl lași 10 minute pe masă, să se umfle grișul, să prindă la minte.
2. Pui o oală mare cu apă și sare la foc. Când începe să clocotească, îi dai focul mic. Să fiarbă molcom, să nu bolborosească ca nebuna, că ți-i sfărâmă.
3. Te uzi pe mâini cu apă rece, că altfel se lipește tot de tine. Iei aluat cât o nucă mare, faci o biluță, o turtești un pic și îi dai gaură cu degetul mare. Ca un covrig mai gros și mai prost făcut. Așa îi făcea și mătușa Linica.
4. Îi pui încetișor în apă cu spumiera. Nu-i înghesui, că se bat între ei. La început se duc la fund, par morți. Când se ridică singuri la suprafață, e semn bun, da' nu-i scoți. Mai îi lași acolo, la foc mic, un sfert de ceas. 15 minute. Să fiarbă în legea lor.
5. Cât fierb, iei o tigaie, pui untul și arunci pesmetul în ea. Îl prăjești la foc mic, amesteci mereu cu lingura de lemn, până se face auriu și începe să miroasă a cozonac și a pod de casă. Să nu-l arzi, că se face amar și te înjură muierea.
6. Topesti un pic de unt separat. Scoți papanașii cu spumiera, îi scurgi bine, îi dai repede prin untul topit, apoi îi tăvălești prin pesmetul ăla prăjit, să se îmbrace bine în haină aurie.

Se mănâncă fierbinți. Pui zahăr pe ei, din belșug, și o lingură de smântână rece alături, care se topește și curge. Unii pun dulceață de vișine, sau îi mânca așa, simplu.

Dacă respecți două lucruri :

1. Brânza scursă
2. Focul mic 

•  îți ies de te lingi pe degete. 
• Dacă nu, faci un terci de brânză și te râde satul.

Poftă mare, și să-mi ziceți cum v-au ieșit!