Γαρίδες σαγανάκι-Creveți saganaki în stil grecesc

Ingrediente pentru doua persoane:

0,750 kg. crevete proaspăt, curățat și decorticat, 3  căței de usturoi tocați mărunt, 1 ardei gras tocat mărunt, 2 cepe roșii tocate, 4-5 roșii coapte mari tocate, 1  lingură pastă de roșii, ulei de măsline cât este necesar, 1 linguriță miere de cimbru, sare marină neiodată si piper proaspăt măcinat, 1 anason stelat, 20 ml. Ouzo de calitate, 200 gr. Feta sfărâmată, oregano proaspăt, pătrunjel pentru decorat (opțional)

Mod de preparare:

Încălziți uleiul de măsline într-o tigaie mare  la foc mare. Încălziți și cuptorul. Când uleiul este fierbinte, adăugați ceapa, usturoiul, adăugați rapid și mierea și piperul  și lăsați timp de 3 minute sau până se înmoaie. Adăugați cam la jumatatea timpului și pasta de tomate. Adăugați creveții pe care în prealabil i-ați pudrat cu ulei de măsline sare și piper și lăsați-i  timp de 2 minute. Se adaugă apoi Ouzo iar când acesta evaporă tăria, se adaugă roșiile date în prealabil pe răzătoare și  sarea după care se aduce la fierbere. După ce a dat în clocot, se lasă la foc mic să fiarbă timp de 5 minute. Adăugați  3/4 din Feta  și oregano tot și dați la cuptor  să mai fiarbă încă câteva  minute (5-6 minute) sau până se topește brânza. Transferați în farfurie și zdrobiți Feta rămas deasupra și garnisiți cu pătrunjel.

Atentie puteți elimina partea cu cuptorul și atunci tot timpul va sta la fier deasupra pe aragaz.

Spor la treabă și poftă bună!

De la Radu Anton Roman citire despre identitatea gastronomică românească

“Românii, forfotind neliniștiți și săraci între imperii, s-au lăsat atrași în cele mai servile aventuri culinare. Frontieră constantă a unor civilizații și continente incerte și mobile, mereu amenințați și mereu înfometați (poate chiar din cauza vecinătăților), daco-romano-migratorii au copiat en gros și fără discernământ, seduși de la prima întâlnire, toate gătelile ce ne-au invadat prin milenii (de obicei grație unor banale ocupații sau mode temporare). Așa se face că, sub titlul emfatic și narcisist de «bucătărie românească», găsești – în cârciumi mai ales, fie ele locante de soi sau bombe imposibile – mai toate felurile turcești, arabe, austriece, grecești, franceze deseori, rusești, evreiești, poloneze ori chiar și altele, de și mai aiurea. Ce-s musacaua, ciorba, chifteaua, salata de «biof», ciolanul pe fasole, plăcinta (placenta în latină), supa, clătitele și altele atât de «neaoșe» bucate altceva decât depuneri, aluviuni, fie ale ocupației otomane, fie ale influențelor franceze, germane, fanaro-grecești sau care or mai fi ele?! Cu toate astea, cele mai multe din aceste lucrări n-au reușit nicicum (țară de sălbatici și nebuni!) să păstreze modelul. Mai mult, l-au aranjat discret pe românește, în asemenea măsură, încât nu mai recunoști nici măcar tema originară! Ca o haină primită în dar de la cineva prea gras sau prea slab, fustița de stambă importată a fost răscroită, modificată, transformată în șervete de bucătărie sau guler de cămașă, în bici, în sită de mătase, în altceva! Totuși, românii nu-și iubesc bucătăria (cel puțin aparent). Toate bunătățile bunicii zac în caiete prăfuite de rețete, abandonate. Ca să nu mai spun, cu jale mare, că marea bucătărie țărănească din România e încă nedescoperită! În aproape două sute de ani de existență modernă, s-au reușit (cu eforturi și sacrificii incredibil de inutile uneori) toate importurile culinare posibile, dar nimeni n-a încercat să afle ce era mai la îndemână: cât de bine, de spectaculos și de divers mâncăm noi, românii, de două milenii.
De fapt, întreaga Românie e încă o țară nedescoperită (nu numai gastronomic), iar bucătăria românească a rămas, datorită nepăsării și ignoranței vechi de două sute de ani (nu stau acum să explic ce și cum, să tai firul ăsta necomestibil în patru, că mi se arde friptura), extrem de regionalizată, insulară, aproape inaccesibilă.
Foarte puțini mai știu să gătească românește, iar și mai puțini o fac. Se mănâncă pizza și hamburger, chebab ori sushi. De ce? Din aceleași motive – nu le mai amintesc aici – pentru care mai toți românii, înstăriți sau săraci lipiți pământului, beau vodcă proastă de cereale (din sticle cu etichete foviste), când au, pe toate drumurile, la un preț mai mic, rachiu nobil de fructe sau țuică aleasă!”
Text scris de Cosmin Dragomir și preluat de pe http://selgroscautapasiunea.ro/cinci-ciorbe-ardelenesti-culese-de-radu-anton-roman/

Preparate cu nume ciudate explicate pe scurt

Oricât ar fi bucătăria românească extrem de gustoasă, există unele denumiri care pe mulți  îi trimit  spre piste false. 

1.   De pildă în lumea măcelarilor se vorbește de al cincilea sfert. Nicidecum nu este o greșeală sau o invenție în matematică.Tradiția spune că măcelarul se alege cu al cincilea sfert, incluzând aici: coada, burta, rinichii, inima dar și alte bunatăți demne de o Zahana adevărată nu ce se înțelege astăzi.

2.   Pizdulicea, este de departe de ce vă duce gândul, este doar o trufanda pe care măcelarii dar și cunoscătorii o știu și care nu prea se găseşte în meniurile  restaurantelor dar nici prin galantare sub această denumire poate și pentru că datorită denumirii lumea s-ar jena să cumpere. Pizdulicea nu este altceva decât o denumire populară a muşchiului inghinal al porcului sau al vitei. Din păcate pentru consumatori, de la animalul sacrificat cantitatea este foarte mică deci foarte prețioasă. Această bucată de carne este foarte fragedă având straturi de grăsime  fine. Gustul și savoarea sunt deosebite. Se recomandă a se prepara la gratar.

3.   Momiţele, nici ele nu sunt la ce vă duce rapid gândul adică la fudulii - organele sexuale ale unui animal.  Momiţele sunt de fapt ganglionii  sau glandele aflate la pieptul şi gâtul animalelor (porcine, ovine sau bovine-toate tinere ), folosite la prepararea anumitor feluri de mâncare. Cel mai des momițele se fac trase la tigaie în unt după curățare bineînteles. Dar se pot face după o fierbere prealabilă tot la tigaie cu legume sau doar cu ceapă. Oricum le-ati prepara este bine și recomandat ca în prealabil să le lăsați câteva ore  în apă rece cu puțin oțet, la rece, după care să fie date în clocot  la foc mic în apă cu sare. Se spumuiesc des, iar la 5 minute după primul clocot, se scot în apă rece, se lasă 2-3 minute și apoi se scurg foarte bine. Se învelesc într-un prosop curat și se lasă la scurs sub presă, minim o oră. Se curăță cu un cuțit bine ascuțit, de pielițe, zgârciuri sau grăsimi. Apoi sunt gata pentru pregătit.

4.  Vrăbioara se referă la o bucată de carne de vită din regiunea şalelor, care se prepară de obicei la grătar. Friptura de vrăbioară este suculentă şi foarte fragedă.

Vrăbioara nu este o vrăbiuță mai mare ci doar o bucată de carnE.

5.   Lapte de pasăre când mâncați, să nu credeți ca e cumva de la vreo pasăre. Este un desert uşor şi cremos care constă dintr-o cremă fină de vanilie obținută prin fierberea gălbenușului de ou cu adaos de zahăr, lapte și vanilie. La finalul fierberii se adaugă cu lingura mici grămăjoare de albuș de ou, bătut spumă cu zahăr și aromat cu vanilie.

6.   Laptele de Bou este o alta ciudățenie de denumire care nu ne duce direct la preparat. La acest preparat din Ardeal sau Maramureș în funcție de zona  există mai multe rețete.

7. Limbi de pisică dacă mâncați să nu credeți cumva ca au tăiat cofetarii vreo pisicuță.

8.  MINCIUNELE, înseamnă de fapt un desert  crocant-fraged și gustos care deobicei se pudrează cu zahar pudră dar merge și cu sirop de vișine.

9. Boi pe moare (zeamă de varză murată) sunt de fapt niște găluști din mămăligă tare fierte ușor în zeamă de varză.

10. Poale-n brâu sper să știe toată lumea că sunt doar niște plăcinte cu bânză de vaci.

11.  Păpușile de Dragavei. Radu Anton Roman  descrie rețeta oltenească astfel : Mănunchiuri de frunze de ștevie se țin pe grătar ,după care se îndepărtează frunzele arse și se amestecă într- o strachină cu ardei iute tocat și se manâncă cu o zeamă facută din morcov și ceapă.