sâmbătă, 4 septembrie 2021

Köttbullar med gräddsås- Chifteluțe suedeze cu sos de smântână (și muștar)

Aceste chiftele suedeze sunt fabuloase! Köttbullar med gräddsås (chiftele cu sos de smântână) este considerat pe drept felul de


mâncare național al Suediei. Köttbullar sunt mai mici și au o aromă diferită de chiftelele cu care suntem obișnuiți și sunt aproape întotdeauna servite cu un sos de smântână ( opțional și cu muștar dintr-o inspirație nemțească). Rețeta a apărut pentru prima dată într-o carte a legendarei Cajsa Warg, publicată în 1755, și de atunci a rămas un fel de mâncare favorit.  Sunt foarte ușor de făcut, cu ingrediente atât de simple și sunt  delicioase. Există și o variantă numită Julköttbullar (chifteluțe de Crăciun) pesmetul și laptele / apa se înlocuiesc cu cartofi
rași și smântână, iar ceapa se toacă mărunt și se prăjește ușor. Conform suedezilor, aceste chiftele se prepară din carne tocată amestec (porc – vită), conțin pesmet de pâine înmuiat în lapte, ceapă calită în unt și se condimentează cu allspice adică cu enibahar (piper jamaican), dar deoarece enibaharul are o aromă foarte puternică, trebuie avut grija la dozarea lui. Serviți aceste chiftelele cu niște presgurka (castravete presat), rårörda lingon (dulceață de lingonberries) și potatismos (piure de cartofi), deoarece acestea sunt într-adevăr cele mai bune  pentru a însoți köttbullar med gräddsås.

 

Ingrediente: Pentru Chiftele, 4 linguri pesmet alb, 4 linguri lapte sau apă, 250 gr.  carne de porc tocată+ la fel carne tocată de vițel sau carne de vită, 2 linguri de ceapă dată pe răzătoare, 1 ou  bătut ușor, 3


boabe de enibahar zdrobite (opțional), sare marină neiodată și piper alb proaspăt măcinat, 150 gr. de unt-pentru prăjit+ 2 linguri de ulei. Pentru Sos, 300 ml. (1¼ cani) de apă fierbinte sau de preferat lapte, ½-1 cub de  vită, 2 linguri de făină, 100 ml. (7 linguri) lapte sau apă, ½-1 linguriță sos de soia sau de muștar, 100 ml. smântână de gătit, o legătură pătrunjel tocat.


Mod de preparare: 1. Puneți pesmetul într-un castron mare și adăugați 4 linguri de apă sau lapte. Lasați să se absoarbă lichidul timp de aproximativ 5 minute. 2. Adăugați carnea tocată, ceapa rasă, oul, enibaharul, sarea  și piperul. Amestecați cu mâinile sau cu o lingură de lemn până se amestecă uniform. Vă sfătuiesc să nu amestecați prea mult deoarece chiftelele vor fi prea dense. 3. Luați o lingură de amestec și rotiți-l până când este o bilă frumoasă și rotundă dar mică. (Clătiți mâinile în apă rece dacă amestecul este prea lipicios.) Repetați până când  epuizați tot amestecul.4. Încălziți  untul și uleiul într-o tigaie la foc mediu până când untul încetează să sfâșie. Prajiti  chiftelele pe rând fără să aglomerați vasul, agitand tigaia frecvent atunci când le adăugați pentru prima dată. Când sunt frumos rumenite, dați focul la mic și țineți-le încă maxin10 minute. Scoateți  chiftelele din tigaie și păstrați-le la cald. Procedați cu toată carnea la fel. 5. După ce chiftelele sunt făcute, scoateți tigaia de pe foc și adăugați cubul sau dacă aveți bulion de vită. aduceți la fierbere,  amestecați bine și lăsați să fiarbă timp de 5 minute. 6. Se toarnă printr-o sită într-o cratiță. Adăugați apoi făina și apa/laptele, amestecând în mod constant. Fierbeți sosul timp de încă 5 minute. 7. Adăugați sosul de soia/muștarul și smântâna. Lăsați încă câteva minute, amestecând continuu pe foc. Gustați și reglați de condimente. Adăugați la sfârșit pătrunjelul. 8. Se toarnă o parte din sos peste chifteluțe și se servește restul într-un alt vas.

Se servește cum am menționat mai sus.

 

Spor la treabă și poftă bună!

 

 


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Pentru siguranta postarilor proprietarul blogului isi rezerva dreptul de a modera comentariile dvs.Din start vor fi sterse comentariile Anonime.Va multumim pentru intelegere