Amatorilor preparatelor cu ciuperci, le prezint această rețetă care poate să fie servită ca fel principal sau ca garnitură la o friptură. Dar se poate servi și pe bucăți de pâine prăjită în cazul în care veți face un sos gros. Este un preparat delicios, ciupercile vor fi moi, delicate dar mai ales suculente.
Ingrediente: 300 gr. ciuperci champignon, 3 fire de ceapă verde tăiate mărunt, 2 linguri de unt sărat+ 2 linguri de ulei de măsline extravirgin, 5-6 căței de usturoi, ceva crenguțe de cimbru proaspăt sau uscat, 1 cutiuță de smântână pentru gătit, sare marină neiodată și piper negru măcinat după gust, un picuț de cașcaval tare care se poate rade.
Mod de preparare: Curățați și spălați bine ciupercile după care uscați-le în prosoape de hârtie. Puneți-le într-o tigaie de lucru cuprinzătoare împreună cu ceapa verde, condimentați cu sare și piper după care înăbuși scurt în amestec de unt cu ulei încălzit în prealabil. În alt vas încălziți ușor smântâna pentru gătit după care adăugați usturoiul zdrobit bine și cimbrul (dacă vreți să îngroșați sosul puteți adăuga și o linguriță de amidon de porumb) și dați la fiert la foc mic pentru 4-5, amestecând cu o spatulă de lemn pentru a se evita o fierbere rapidă. Când a fiert suficient, luați cu o lingură din zeama lăsată de ciuperci și amestecați în acest sos după care turnați-l peste ciuperci, amestecați un pic, transferați într-un vas de sticlă termorezistent și dați la cuptorul încălzit în prealabil pentru aproximativ 30 de minute (în funcție de cum lucrează cuptorul). Spre sfârșit, presărați cu cașcavalul ras pe deasupra și mai țineți un picuț la cuptor până când cașcavalul se topește și face o crustă frumoasă.
Spor la treabă și poftă bună!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Pentru siguranta postarilor proprietarul blogului isi rezerva dreptul de a modera comentariile dvs.Din start vor fi sterse comentariile Anonime.Va multumim pentru intelegere