duminică, 12 iunie 2011

Tsipoura me kapari-Platica umpluta cu capere la cuptor

Ingrediente:


4 pesti potrivit de mari, 1 sau 2 borcane de capere murate si tinute un pic in apa sa se desareze, 1 legatura ceapa verde si una de usturoi verde, una de patrunjel sau kafkalithres, 2 lamai, sare si piper dupa gust, ulei cat este necesar.


Mod de preparare:


Se curata si se spala bine pestii. Se lasa la zvantat pe un platou. In acest timp intr-un castron amestecam caperele cu patrunjelul taiat fin, ceapa si usturoiul verde maruntite tot fin. Asezonam cu un picut de sare si piper proaspat macinat, stropim cu un pic de ulei de masline si cu zeama de la o lamaie si amestecam bine.  Cu acest amestec umplem pestii. Ii asezam pe o tava unsa in prealabil cu unt, ii crestam un pic ca sa intre in carne uleiul amestecat cu mirodenii amestecat cu zeama lasata de la amestecul de umplere cu care-i stropim, ii presaram cu un picut de sare sa devina pielea crocanta si ii dam pentru aproximativ 30 minute in cuptorul incalzit la mediu. Eu i-am tinut inveliti in folie de aluminiu si a mers mai repede dar se poate si fara. Servim pestii calzi stropiti din abundenta cu lamaie cu garnitura de cartofi noi fierti stropiti cu ulei de masline cu mirodenii in el si presarati cu cimbru uscat si cu o salata de sezon (cum ar fi http://papagheorghiu.blogspot.com/2011/06/roka-kai-marouli-salata-salata-verde-si.html) alaturi si bineinteles cu un pahar de Retzina.


Kali Orexi!Pofta buna!

sâmbătă, 11 iunie 2011

Roka kai marouli salata-Salata verde si rucola

Ingrediente:

Cateva frunze de salata de preferat rosie creata, 2 cesti de rucolla sau frunze de papadie, 2-3 cepe verzi si 1-2 fire de usturoi verde amandoua fin tocate, 2-3 linguri de nuci  cajou maruntite,1 lingura de afine, 6 rosii cherry date pe jumatate, 2-3 linguri crutoane, un pic de Fetta; Pt. vinegreta: 2 linguri de otet balsamic, 4 linguri ulei de masline extravirgin cu mirodenii in el,1 / 4 lingurita de sare marina neiodata, piper negru proaspat macinat, 1 lingură miere de tei,1 catel de usturoi.

Mod de preparare:

Spalati si scurgeti bine verdeturile, pregatiti crutoanele. Rupeti cu mana si asezati intr-un castron frunzele de salata si pe cele de rucolla sau papadie, adaugati ceapa si usturoiul verde, presarati cu nuci si crutoane,asezonati cu sare si piper. Adaugati nucile si  crutoanele si amestecati.
Intr-un  blender amestecati toate ingredientele pentru vinegreta dupa care stropiti  salata si  amestecati din nou. Aranjati rosiile si bucatiile de Fetta tinute in ulei de masline cu condimente deasupra, dati un pic la rece si serviti .

Kali Orexi!Pofta Buna!

vineri, 10 iunie 2011

Féta tylichti me meli-Fetta invelita in miere

O bucata de branza Feta invelita in aluat cu un delicios sos de miere, o reteta simpla dar delicioasa.  

Ingrediente :
 

8 bucati de Feta, 4 foi de patiserie-aluat fraged, ulei de masline pentru prajit, 2 linguri  seminte de susan, 4 linguri  miere , 1 lingura  otet .
 

Mod de preparare:

Taiati foile de patiserie in jumătate. Puneti pe fiecare cate o bucata de Fetta si inpachetati frumos. Intr-o oala mica adaugati mierea, otetul si o lingura  de apa si fierbeti amestecand continuu. Incalziti uleiul de masline si  prajiti bine pachetele pana cand se rumenesc.
Puneti-le pe hartie absorbanta. Se toarnă 1 ½ lingura pe fiecare de sos si se presara cu seminte de susan. Se serveste preparatul cald.

Kali Orexi!Pofta Buna!

               &
Kalo Sabbatokuriako!Weekend minunat!

 

joi, 9 iunie 2011

Rolakia me tyrí-Rulouri cu branza

Ingrediente

Un pachet de foi de patiserie-aluat fraged (2 foi), 2 rosii mari curatate si taiate in cuburi foarte mici, 2 cesti de branza feta maruntita, oregano, praf de usturoi, un pic de ulei de masline,optional  sunca, bakon, masline tocate, ardei, sau orice altceva va place.

Mod de preparare:


Se ia o foaie de patiserie si se perie cu putin ulei de masline. Imprastiati apoi peste ea cuburile de rosii si branza (puteti sa puneti si late optionale). Se presara cu praf de usturoi si oregano. Impachetati cu atentie. Cu un cuţit ascutit, taiati felii  groase de 2 cm . se repeta acelasi lucru cu a doua foaie.Asezati rolele intr-o tava de copt tapetata cu hartie de copt si dati in cuptorul incalzit in prealabil la mediu. Tineti pana la o culoare frumoasa de auriu.Rosiile folosite nu trebuie sa aiba multa zeama . Putem folosi si altele decat branza feta si chiar si  branza cu mucegai.Se servesc calde cu o cana de iaurt de oaie alaturi.



Kali Orexi!Pofta buna!

miercuri, 8 iunie 2011

Peponi Gemisto-Pepene galben umplut

Deoarece am vazut ca au inceput sa apara pepenii galbeni, sunt si ceva fructe de sezon pe piata este drept cam toate importate de parca Romania nu mai produce nimic, m-am gandit sa fac aceasta reteta usoara si delicioasa.

Ingrediente:

1 pepene galben intreg, 1 pachet jeleu de fructe la alegere sau preparati dvs jeleul dupa reteta de mai jos, fructe de sezon asortate, taiate bucatele mici (puteti folosi si un cocktail de fructe din conserva), frisca si inghetata de pepene pentru decorat.



Mod de preparare:


Splati bine pepenele sub jet de apa din abundenta. Cu atentie taiati-l la un capat in asa fel incat sa va permita sa scoateti simburii cu ajutorul unei linguri cu coada lunga. Intr-un castron pregatiti fructele iar  in altul preparati jeleul conf. indicatiilor de pe pachet.Varianta ar fi sa preparati dvs un jeleu delicios de fructe. La un pahar de fructe puneti cam 3/4 pahar zahar si 20 gr. gelatina.Fructelele le striviti bine si le treceti apoi prin sita. Peste fructele stoarse turnati 1.1/2 -2 pahare de apa si dati intr-un clocot, dupa care strecurati. In zeama obtinuta adaugati gelatina dizolvata in prealabil in apa calduta.Dati la foc din nou amestecand continuu pana la fierbere dupa care dati la rece. Cand s-a racorit un pic adaugati si piureul de fructe ramase dupa strecurare, amestecati bine cu telul pana la consistenta spumoasa si turnati peste fructe in pepene ca mai jos. Umpleti cu grija pepenele cu fructe dupa care turnati si jeleul si puneti capacul la loc. Dati la rece peste noapte. Taiati apoi in felii si serviti decorat cu frisca si inghetata de pepene galben.

Kali Orexi!Pofta buna!

marți, 7 iunie 2011

Taramasalata-Salata de icre


Ingrediente:
250 g icre afumate de cod curatate de pieliti, 1 ceapa alba lunguiata fin taiata, 2 felii de paine cu crusta luata inmuiate in lapte, 150-200 ml mix de ulei de masline cu floarea soarelui, zeama de la o lamaie, un picut de piper proaspat macinat.

Mod de preparare:

Scoateti icrele de cod din pieliti si faramati-le.
Inmuiati feliile de paine intr-un bol cu lapte timp de 2 minute. Scoateti-le apoi si scurgeti-le, scotand orice exces de lichid. Puneti-le in blender impreuna cu icrele si ceapa si amestecati un pic. Se toarna apoi incet amestecul de ulei in blender, picătura cu picătura, la inceput ca la o maioneza, amestecand continuu pana cand icrele se fac. Se toarna apoi usurel amestecul de zeama de lamaie cu piper si cateva lingurite de apa minerala. Daca amestecul este prea gros se poate pune apa mai multa. Consistenta trebuie sa fie  ca la  un hummous.  Pentru a servi: transferati taramasalata intrun castron de servire,  presarati un pic piper cayenne peste si o ploaie marunta de ulei de măsline. Se serveste cu paine prajita usor sau pita. Eu le-am garnisit  cu fileuri de anchois pe unele si pe altele doar cu un pic de ulei de masline extravirgin pe deasupra,patrunjel si lamaie.

Kali Orexi!Pofta buna!







luni, 6 iunie 2011

Mesoyiaki Omeletta-Omleta Mediteraniana

 Ingrediente:

300gr spanac, 2 lingurite unt, 5 oua, 8 rosii chery taiate in sferturi, 100 gr Fetta maruntita cu furculita, piper proaspat macinat.


 



Mod de preparare:

Spalati bine spanacul cu apa din belsug. Puneti-l apoi intr-o craticioara doar cu apa care se mai scurge de pe frunze, acoperiti si gatiti un pic la foc mediu pentru 5 minute, scuturand din cand in cand ca sa nu se lipeasca.
Puneti apoi intr-o strecuratoare si presati incercand sa scoateti cat mai multa apa posibil.Taiati-l in bucati mici si dati-l de o parte. Topiti untul intr-o tigaie, bateti energic ouale presarati piper proaspat macinat si rasturnati-le in tigaie unde le tineti pe foc mediu pt. 1 minut. Reduceti caldura si presarati inca un pic de piper,spanacul, rosiile si fetta peste oua. Continuati prajirea pana cand omleta este bine facuta iar branza este topita. O scoateti din tigaie, o inpaturiti si o asezati pe farfuria de servit. Serviti cat este calda cu o salata de sezon alaturi.


 Kali Orexi! Pofta buna! Kali Ebdomada! O saptamana super!


duminică, 5 iunie 2011

Mavro kerasi likar-Lichior de cirese negre

Ingrediente:

1 Kg. cirese negre (din acelea amarui de dulceata), 1.1/2 kg zahar, 2 bucati de scortisoara, 4 cuisoare,2 nuci de nucsoara, 1 lt. coniac Metaxa sau altul.

Mod de preparare:


Scoateti coditele si spalati ciresele cu apa din abundenta. Lasati-le  sa se scurga. Se spala si se clateste un borcan cu gura mare si cu   capac filetat. Puneti in acesta ciresele, zaharul, scortisoara, cuisoarele si nucsoara intreaga. Amestecati bine dupa care acoperiti bine si puneti vasul pe pervazul unei ferestre insorite pentru o luna. Nu deschideţi vasul în acest timp, se agita doar ocazional. Dupa o luna, deschideti borcanul si  adaugati coniacul. Inchideţi capacul bine si din nou, puneti pe pervazul ferestrei pentru inca 10 zile. Dupa aceasta perioada lichiorul va fi gata. Folosind o bucata de tifon data in mai multe turnati continutul borcanului cu ajutorul unei palnii in sticle, tulpina în sticle de lichior. Se poate pastra mai multi ani in acest fel. Cu ciresele ramase puneti foarte bine sa faceti un Punch sau sa le folositi la ornarea vreunei prajituri. 



Kalí̱ tychi!Mult noroc!